Presedintele Senatului, Anca Dragu, inițiază procedura pentru trecerea la Parlament unicameral, cu 300 de aleși!
Președintele Senatului, Anca Dragu, a anunțat joi că va fi înființată o comisie parlamentară comună pentru punerea în aplicare a referendumului din 2009, când românii au votat pentru un parlament unicameral, cu maximum 300 de parlamentari.
Preşedintele Senatului Anca Dragu a declarat joi, la Digi 24, că inițiază procedura pentru trecerea la Parlament unicameral, cu 300 de aleși.
„Vom înființa o comisie parlamentară comună la nivelul Camerei și Senatului, care are ca scop întregul proces electoral, dar și aplicarea acestei măsuri”, a spus Anca Dragu.
Comisia va fi înființată la începutul anului viitor, dacă nu se reușește în ultima săptămână din acest an.
„Probabil la începutul lunii ianuarie. Încercăm și acum, săptămâna viitoare, în măsura în care vom avea toate avizele”, a mai precizat Anca Dragu.