Liderul AUR, George Simion, după întâlnirea cu ministrul Educației: „Cred că am ajuns să trăim într-o dictatură militară. Redeschiderea școlilor este o prioritate!”
La Ministerul Educației a avut loc, miercuri, o întâlnire pentru redeschiderea școlilor. Sorin Cîmpeanu a discutat cu reprezentanții Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) care au cerut renunțarea la cursurile online.
Reprezentanții partidului AUR spun că redeschiderea școlilor este o prioritate. În condițiile în care cazinourile s-au deschis, consideră cei din AUR că inclusiv unitățile de învățământ trebuie deschise.
„Cred că am ajuns să trăim într-o dictatură militară. Ministrul Educației mi-a spus că nu este decizia lui, că ar deschide de mâine școlile dacă ar putea, dar această decizie aparține CNSU și ultimul cuvânt este la CNCS. Or acest lucru nu-l considerăm admisibil și vom merge mai departe cu solicitarea noastră. O să merge la Consiliul Național pentru Situații de Urgență pentru dreptul fundamental la educație”, a spus George Simion, după întâlnire.
„Cerem deschiderea tuturor instituţiilor de învăţământ, fără deosebire între cele de stat şi cele private, începând cu 11 ianuarie. Aşa-zisa şcoală online este o utopie. Cerem transparenţă şi publicarea rapoartelor inspectoratelor şcolare cu privire la rata de acces a copiilor la internet. Singurele şcoli pentru care se justifică suspendarea cursurilor faţă în faţă sunt cele unde există focare de infecţie. Nu în ultimul rând, considerăm că nu are nicio relevanţă numărul cadrelor didactice dispuse să se vaccineze. Vaccinarea este un act medical opţional. Decizia deschiderii şcolilor nu trebuie să fie condiţionată”, declarase deputatul George Simion, copreşedinte AUR, citat într-un comunicat de presă, în preziua întâlnirii.