Donald Trump, pus sub acuzare pentru incitare la insurecție, după violențele din 6 ianuarie

Donald Trump, președintele în exercițiu al SUA, a făcut un apel la calm, într-un discurs filmat în biroul său de la Casa Albă, dar nu s-a referit însă la acuzațiile care i se aduc privind incitarea la insurecție.

Donald Trump a fost pus sub acuzare şi a precizat că Serviciile Secrete l-au informat despre „potențialele amenințări”, anunţă CNN.

„Prieteni americani, vreau să vă vorbesc în această noapte despre evenimentele de săptămâna trecută. Vreau să fiu clar. Condamn fără echivoc violențele de săptămâna trecută. Violența și vandalismul nu își au locul în țara noastră. Niciun adevărat susținător al meu nu ar putea să susțină vreodată violența politică. Niciun adevărat susținător al meu nu ar putea vreodată să nu respecte respectarea legii sau marele nostru drapel american. Nu există justificare pentru violență”, a spus Donald Trump.

„Le cer tuturor celor care au crezut vreodată în ceea ce am vrut noi să facem să se gândească la modalități de a ușura tensiunile, de a calma lucrurile și de a ajuta la promovarea păcii în țara noastră”, a adăugat preşedintele în exerciţiu al SUA.

La finalul mesajului, Donald Trump a denunțat ceea ce a numit „asaltul fără precedent al liberei exprimări pe care l-am văzut în ultimele zile”. „Eforturile de a cenzura, anula și de a pune pe o listă neagră concetățenii noștri sunt greșite și sunt periculoase. Ceea ce este nevoie acum este ca noi să ne ascultăm unii pe alții, nu să ne reducem la tăcere reciproc”, a mai precizat liderul de la Casa Albă.

Donald Trump a fost pus sub acuzare pentru incitare la insurecție, după violențele din 6 ianuarie, de la clădirea Capitoliului, după ce zece republicani au votat alături de democrați, miercuri seară,  în Camera Reprezentanților. Urmează un proces și un vot pentru destituirea președintelui în Senat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.