Medaliații europeni trag tare câte 6 ore pe zi în cantonament la munte!

Pentru prima dată în istorie, loturile naționale de gimnastică de juniori (artistică fete, băieți și aerobică) au efectuat un stagiu de pregătire comun, iar locul ales a fost complexul de la Cheile Grădiștei.

Gimnaștii și gimnastele au început în forță anul 2021, cu un cantonament la munte, unde se pregătesc cel puțin șase ore pe zi, fie prin pădurile din zona complexului Cheile Grădiștei, fie în sălile de antrenament.

Deși nu este o perioadă tocmai plăcută pentru sportivi, antrenorii loturilor naționale de gimnastică au încercat să facă stagiul de pregătire cât mai agreabil.

”Este o perioadă de acumulare, în special pentru dezvoltarea musculară, ne va fi benefică, o repetăm în fiecare an, așa începem mereu pregătirea, cu o etapă la munte, apoi mergem în sala de gimnastică” – Gina Gogean, antrenor lot național feminin de junioare gimnastică artistică.

”Pregătirea de munte este foarte bună pentru a acumula energia și tonusul pentru tot anul. Dacă ai un tonus muscular bun, poți face multe mai multe elemente și repetări în condiții optime” – Lucian Sandu, antrenor -coordonator lot național feminin de junioare gimnastică artistică.

”Este foarte greu, implică multă muncă fizică, iar sportivilor nu le place în general. Contează foarte mult această perioadă, dacă nu avem pregătire fizică, nu putem realiza nici un element, iar dacă nu avem dificultate, nu putem spera la medalii. Sportivii mei se pregătesc 6-7 ore pe zi, stăm 3-4 ore afară, apoi intrăm în sală, iar seara avem relaxare și refacere cu piscină și saună. Vremea este excepțională pentru pregătire, condițiile sunt foarte bune și ne bucurăm de această perioadă., Acest complex ne-a oferit multe facilități de pregătire” – Cristina Spînu, antrenor coordonator lot național de gimnastică aerobică.

” Este un lucru benefic pentru că am început în forță anul, ne va ajuta acest cantonament la munte, pregătirea fizică este foarte importantă. Este greu pentru sportivi, am combinat și joacă și munca, am avut și recuperare. Facem două antrenamente pe zi, copiii au energie, sunt puternici, avem potențial de muncă” – Adrian Meleanca, antrenor lot național masculin de juniori gimnastică artistică.

La Europenele de la Mersin, din finalul anului trecut, România a câștigat nouă medalii la junioare. ”Tricolorele” au cucerit titlul continental pe echipe. La individual compus, am avut o dublă românească: Ana Maria Bărbosu, aur și Mara Ceplinschi, argint. Ana Maria Bărbosu a luat toate cele 4 medalii de aur, iar palmaresul a fost completat de Mara Ceplinschi, cu argint la sol și de Andreea Preda, cu bronz la bârnă. În concursul băieților, Gabriel Burtănete a câștigat aurul la sărituri.

Gimnastele selectate în programul ”Țară, țară vrem campioane”  beneficiază de sprijin suplimentar din partea Fundației Casa Campionilor – Mariana Bitang și Octavian Bellu, prin parteneriatul cu OMV Petrom.

Comitetul Olimpic Sportiv Român susține financiar pregătirea Centrelor Naționale Olimpice Pentru Juniori de la Deva si Constanța ( gimnastică artistică fete ) și Reșița ( artistică băieți ) – contribuind la asigurarea celor mai bune condiții de pregătire și motivare a sportivilor pentru obținerea celor mai bune rezultate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.