Solaris va livra 11 troleibuze la Târgu-Jiu

Solaris Bus & Coach, lider european în producția de vehicule electrice pentru transport public, anunță că va livra 11 troleibuze Trollino 12 de ultimă generație în municipiul Târgu Jiu. Noile troileibuze vor începe să transporte călători în prima parte a anului 2022.

Potrivit companiei, contractul a fost semnat recent, în urma unei licitații lansate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar valoarea totală a acestuia se ridică la aproape 4,5 milioane de euro.

Cele 11 troileibuze cu podea joasă sunt primele vehicule de transport public ale producătorului european care vor opera în Târgu Jiu, însă marca Solaris se bucură de o popularitate crescută pe piața din România. În prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul în comun din orașele: Craiova, Cluj-Napoca, Pitești, Brașov, Satu Mare, Galați, Baia Mare și Oradea, vehiculele electrice și hibrid fiind preponderente. De asemenea, peste 200 vehicule ecologice urmează să fie livrate în următoarele 12 luni către diferite municipalități din România.

Troleibuzele Solaris Trollino 12 comandate sunt echipate cu motoare electrice de 160 kW. Conectate la rețeaua electrică aeriană existentă în oraș, acestea nu generează nicio emisie poluantă, urmând astfel tendințele de la nivel european privind reducerea emisiilor în mediul urban. Proiectate să ofere confort și siguranță maximă pasagerilor, toate troleibuzele Trollino vor fi dotate cu aer condiționat, un sistem modern de informare a pasagerilor, camere de supraveghere video și un sistem de numărare a pasagerilor. Fiecare troleibuz poate transporta până la 91 de pasageri, inclusiv 35 de persoane așezate.

 Despre Solaris Bus & Coach

Solaris Bus & Coach SA este unul dintre cei mari producători din Europa de autobuze și troleibuze. În cei aproape 25 de ani de existență, compania a produs peste 20.000 de vehicule folosite în transportul public din sute de orașe europene. În prezent, Solaris este lider de piață pe segmentul de e-mobilitate în transportul public, grație gamei sale largi de troleibuze, autobuze electrice cu acumulator și autobuze hibrid livrate. În septembrie 2018, Solaris Bus & Coach s-a alăturat grupului spaniol CAF.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.