Liberalul Florin Roman, atac dur la adresa ministrului Voiculescu pe tema vaccinărilor pe pile

Liberalul Florin Roman afirmă că este de neacceptat faptul că 30% dintre cei care s-au vaccinat anti-COVID-19 nu s-au înscris pe platforma dedicată şi subliniază că ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, trebuie să răspundă care sunt persoanele vinovate şi privilegiaţii care au sărit peste rând.

Deputatul PNL Florin Roman spune că este de neacceptat ca 30% dintre persoanele vaccinate până acum să fi fost imunizate în afara platformei de programare, aşa cum a declarat însuşi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

„Am aflat cu stupoare, chiar prin vocea ministrului Sănătăţii, că 30% dintre cei care s-au vaccinat sunt persoane care nu s-au înscris pe platformă…ceea ce este de neacceptat! Este inadmisibil ca persoane în vârstă, bolnave sau cu dizabilităţi să fie amânate din cauza pilelor şi relaţiilor.

Ceea ce se întâmplă este un factor de descurajare! Aştept cu mare interes ca domnul ministru să răspundă care sunt persoanele vinovate şi privilegiaţii care au sărit peste rând! Discursurile nu rezolvă incapacităţile de funcţionare ale procesului de vaccinare! Aşa nu ne mai facem sănătoşi”, a scris Roman, joi, pe Facebook.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.