Dacian Cioloș se opune vaccinării obligatorii
Dacian Cioloş, copreşedintele USR-PLUS, a declarat, joi, că nu susţine vaccinarea obligatorie şi consideră că „niciun tratament medical” nu poate fi impus prin vreo lege referitoare la vaccinare.
„Din punctul meu de vedere niciun vaccin nu trebuie să fie obligatoriu, la fel cum niciun tratament medical. Atunci când introduci o substanță străină în corpul tău, nu poate să te oblige statul să o faci. E dreptul tău asupra corpului tău”, a declarat Dacian Cioloș, la Digi24.
Copreşedintele USR-PLUS afirmă că legea vaccinării ar trebui să îmbunătăţească criteriile de finanțare privind vaccinurile.
„Trebuie însă o lege a vaccinării care să stabilească că pentru anumite maladii care creează efecte negative masive și pentru sănătatea populației să existe finanțări pentru vaccin”, a mai spus Dacian Cioloș.
„Nu m-am vaccinat încă. Nu mi-a venit încă rândul și insist să nu îmi vină rândul înainte de a îi vaccina pe cei care sunt vulnerabili în fața COVID. Și mai sunt multe persoane. Inclusiv la mine în familie. Mama mea care are peste 70 de ani, are mai multe comorbidități și va fi vaccinată abia prin martie. Vaccinurile care vin în țară cred că trebuie să fie îndreptate către persoanele care au nevoie”, a afirmat europarlamentarul USR PLUS.
De asemenea, Dacian Cioloș, preşedintele PLUS, a declarat că este de acord cu impozitarea bisericilor din România. Fostul premier tehnocrat este de părere că orice activitate care aduce profit trebuie impozitată.
„Activitățile economice (n.r. – era vorba despre profitul economic al bisericilor din diverse activități) care aduc profit ar trebui să intre în același regim ca la alte activități. La restul nu știu pentru că sunt și alte aspecte și detalii sau activități. Orice activitate care realizează profit ar trebui impozitată. Sigur, sunt și organizații care își duc banii spre chestiuni sociale. Apoi, dincolo de asta, există și la Biserică: trebuie văzut unde se duc banii”, a spus Dacian Cioloș la Digi24.