Previziuni sumbre pentru România anului 2021: Deficit bugetar de 7,4% din PIB și o inflație de peste 2,5%!
Analiştii CFA România anticipează un deficit bugetar de 7,4% din PIB în 2021 şi o rată a inflaţiei de 2,58% pentru orizontul de 12 luni, respectiv februarie 2022 – februarie 2021, potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei.
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 88% dintre participanţii la sondaj anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9208, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 4,9742 lei pentru un euro.
Din luna aprilie a anului trecut, în cadrul sondajului realizat lunar de Asociaţia CFA România, au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naţionale, iar rezultatele pentru luna decembrie 2020 relevă că, în ceea ce priveşte durata impactului economic al coronavirusului, cea mai mare parte a respondenţilor (peste 51%) anticipează că acesta se va resimţi până în trimestrul II al anului 2022.
Valoarea medie a anticipaţiilor privind evoluţia în termeni reali a PIB în anul 2021 este +3,6%. Datoria publică ca procent în PIB va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la 51%. Anticipaţiile respondenţilor sunt de adoptare a euro de către România în anul 2029.