Bulgaria anunță redeschiderea restaurantelor și a cluburilor de noapte

Bulgaria va redeschide restaurantele în martie şi cluburile de noapte în aprilie, a declarat miercuri premierul Boiko Borisov, care mizează pe programul de vaccinare şi pe un număr important de însănătoşiri ale bolnavilor de COVID-19.

Bulgaria a început săptămâna trecută un program de vaccinare în masă, sperând să îmbunătăţească ritmul procesului de imunizare, în contextul în care se plasează printre ultimele ţări din UE la acest capitol, pe fondul neîncrederii populaţiei faţă de vaccinurile împotriva COVID-19. În ciuda unei înmulţiri treptate a noilor infectări cu coronavirus în ultima lună, Borisov a spus că Bulgaria îşi dezvoltă rapid o protecţie împotriva îmbolnăvirilor, care justifică ridicarea restricţiilor.

Aproximativ 150.000 de bulgari au fost vaccinaţi până acum, dintre care 17.000 numai marţi, iar alţi 200.000 şi-au revenit din boală, a spus Borisov la o şedinţă de guvern. „În Bulgaria, unde există măsuri atent respectate, care sunt în acelaşi timp cele mai liberale din Europa, avem rezultate ce le permit oamenilor să trăiască normal. Bulgarii nu simt că există o pandemie, ca în alte ţări europene„, a afirmat premierul, citat de euractiv.com.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.