Rareș Bogdan avertizează în privința prezidențialelor din 2024: „Dacă nu suntem atenţi, noi cei din dreapta riscăm să ajungem în situaţia din 2000!”
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a discutat despre jocurile de putere din Partidul Național Liberal şi a atras atenţia asupra unui posibil pericol la alegerile prezidenţiale din 2024.
Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL, a fost întrebat miercuri cum ar vedea o luptă între el şi senatoarea Diana Şoşoacă la alegerile prezidenţiale din 2024 şi a spus că forţele politice de dreapta trebuie să fie foarte atente, deoarece există un real pericol, cu care românii s-au mai confruntat în urma cu mai bine de 20 de ani.
„Nu, eu sunt foarte tânăr şi timpul meu e de aici înainte. Eu mai am timp să stau în politică 20 de ani, abia am intrat de mai puţin de 2 ani. PNL trebuie să-şi găsească un candidat puternic.
Deocamdată şi-a exprimat dorinţa sau posibilitatea de a candida doar unul din PNL, preşedintele partidului. Nu ştim nici el în mod clar, nu a spus niciodată ferm că va candida. Deocamdată nu se pune această problemă. Eu cred că va fi o bătălie interesantă, va fi o bătălie a sferelor de influenţă.
Poporul român votează în cele din urmă şi el va trebui să-şi hotărască preşedintele. Dacă nu suntem atenţi, noi cei din dreapta vom fi într-o situaţie complicată şi mi-e teamă să nu ajungem în situaţia din 2000 cumva, în care dreapta a ieşit pe locul trei şi s-a bătut stânga cu extrema. Să ne uităm foarte atent la ce se întâmplă în Europa şi să guvernăm corect!”, a precizat Rareş Bogdan la EVZ Play.