Nicușor Dan pune „punctul pe i” în privința consolidării clădirilor cu risc seismic din Capitală

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că păstrarea mecanismului de împrumut fără dobândă pe 25 de ani, garantat de stat, este soluţia pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic, inclusiv în cazul celor cu proprietari privați. 

„În opinia mea, dar e doar o opinie la acest moment, trebuie să păstrăm mecanismul de împrumut fără dobândă pe 25 de ani, pentru că, în opinia mea, statul nu poate să se ocupe de toate clădirile cu risc seismic, inclusiv cele cu proprietari privaţi. Şi atunci, şi pentru acum, şi pentru clădirile care vor fi considerate cu risc seismic în viitor, inclusiv blocuri construite în anii 1960, de exemplu, sau în anii 1970, mecanismul cel mai eficient este ca prin împrumuturi pe care statul român să le garanteze proprietarii să trebuiască să ramburseze fără dobândă într-un număr mare de ani, 25 de exemplu”, a declarat, astăzi, Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă.

Edilul a subliniat că Guvernul și-a manifestat deja disponibilitatea de a demara acest proces de consolidare, făcând referire la o ordonanţă de urgenţă aflată în dezbatere la Ministerul Dezvoltării, care pune în discuție consolidarea clădirilor cu risc seismic care să înlocuiască cu totul mecanismul Ordonanţei de Urgenţă 20/1994.

„Sunt două chestiuni esenţiale pe această dezbatere. În opinia mea, este o chestiune esenţială în această dezbatere, care este mecanismul financiar. În orice caz, (…) am avut o discuţie cu ministrul Dezvoltării, există disponibilitatea Guvernului de a demara efectiv acest proces de consolidare, inclusiv către proprietarii din clădiri private, care sunt cei mai mulţi”, a precizat Nicușor Dan.

Referindu-se la această ordonanţă, primarul Capitalei a mai spus că „foarte multă lume, inclusiv administraţia noastră, a consolidării clădirilor cu risc seismic, a trimis observaţii pe acest text”.

„La un moment dat, când o să ajungem să avem un punct de vedere comun, o să vedem şi mecanismul de finanţare”, a arătat Nicușor Dan,

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.