Pariul ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă: Restructurarea Metrorex, Tarom și CFR Marfă!

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a propus, în exclusivitate, la Antena 3, ca preţul a două călătorii cu metroul să crească de la cinci la şase lei. Este doar una dintre măsurile care ar putea fi luate pentru salvarea Metrorex, care a ajuns la fundul sacului, după cum a declarat ministrul.

Ministrul a prezentat la Antena 3 măsurile de restructurare pentru Metrorex, Tarom şi CFR Marfă.

„Cinci lei sunt acum două călătorii. Cât vedeţi să fie.Nu aş vrea să mă pronunţ, ok, poate să fie şase lei, dar nu s-a mai mărit de cinci ani de zile, dar nu asta va rezolva problema, vreau să fiu foarte clar, nu am găsit glonţul de argint.

Va aduce nişte venituri în plus. Dar diferenţa acum între cheltuieli şi venituri, care au rămas constante, nu poate fi acoperită de o creştere rezonabilă a tarifului de călătorie.”

„Se întâmplă lucruri foarte bune la Tarom. Alături de directorul general, am schimbat o parte din membrii Consiliului de Administrație, sunt oameni profesioniști, și am lucrat împreună la un plan de restructurare. Se merge către o eficientizare a structurii de personal. Deja s-a redus destul de mult.

Se închid agenții, se uniformizează flota, se înnoiește flota, se scapă de aeronavele vechi, se iau aeronave noi. Am încredere, dacă primim aprobarea Comisiei Europene, poate deveni o companie suplă, eficientă, de care să fim mândri. Undeva în zona anului 2025 va reveni la profitabilitate.

De 10 ani lucrurile astea se puteau face și înainte. A trebuit să avem o pandemie, să fie chiar criză, să dăm de fundul prăpastiei, că să luăm niște măsuri. Se vorbește de atâta timp că Tarom are 2000 de oameni și că ar trebui să aibă doar 1000. Va avea undeva la jumătate față de unde a început.

Numărul de călători s-a prăbușit. Chiar am cifrele de la Aeroportul București. Sunt la 17% față de luna februarie a anului 2020.”

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.