Președintele Iohannis, convorbire telefonică cu Jens Stoltenberg. Consolidarea rolului NATO, o prioritate pentru șeful statului!

Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, în pregătirea Summitului NATO din acest an și în contextul procesului de reflecție privind viitorul NATO, anunță Administrația Prezidențială.

Potrivit unui comunicat de presă, cei doi au discutat despre importanța avansării, în perioada următoare, a discuțiilor la nivel aliat în ceea ce privește consolidarea rolului și profilului Alianței, „susținând  viziunea comună pentru o Alianță mai puternică și mai eficientă la orizontul anului 2030.”

„Președintele României a evidențiat că Summitul NATO din 2021, primul la care va participa noul Președinte al SUA, Joseph R. Biden, reprezintă un reper extrem de important în conturarea procesului de adaptare al NATO și pentru consolidarea securității aliaților și a evidențiat că, pentru țara noastră, reconfirmarea unității aliate și a solidității relației transatlantice reprezintă teme centrale în acest context”, se arată în comunicatul de presă.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea adoptării, cu prilejul Summitului din acest an, a unor decizii care să permită continuarea coerentă și unitară a consolidării posturii de descurajare și apărare a Alianței pe Flancul Estic, să sporească reziliența aliată și să asigure progresul tehnologic al NATO. Totodată, Președintele României a evidențiat atenția care trebuie acordată, în perspectiva Summitului din acest an, identificării corecte a riscurilor și provocărilor, conturării perspectivei globale a Alianței, revitalizării parteneriatelor, în special a celui cu Uniunea Europeană, precum și continuării politicii „ușilor deschise” a NATO, precizează Administrația Prezidențială.

Klaus Iohannis a menționat că, pentru România, este important ca demersul să asigure consolidarea rolului NATO ca platformă de consultare, coordonare și acțiune comună transatlantică, bazată pe unitatea, coeziunea și solidaritatea membrilor săi.

„Președintele României a salutat propunerea Secretarului General al NATO de adaptare și actualizare a Conceptului Strategic al NATO, pornind de la procesul de reflecție strategică NATO 2030 și a evidențiat că România a fost printre primii aliați care au susținut ferm această abordare, încă de la finalul anului 2019. Totodată, Președintele Klaus Iohannis a accentuat importanța eforturilor pe linia creșterii rezilienței, atât la nivelul Alianței în ansamblul său, cât și la nivelul statelor membre, și a subliniat hotărârea României de a se implica activ în susținerea acestor demersuri, menționând, în acest sens, inițiativa de constituire și găzduire a Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC).”, se mai arată în comunicatul de presă.

Secretarul General al NATO a mulțumit României pentru rolul în cadrul NATO și a apreciat că țara noastră este „un aliat responsabil și valoros, cu participări și contribuții substanțiale în planul dezbaterilor conceptuale, al proiectelor și inițiativelor aliate, precum și în teatrele de operații ale NATO.”

„Secretarul General al NATO a împărtășit viziunea Președintelui României cu privire la importanța unui profil solid al Alianței, prin consolidarea posturii de descurajare și apărare, întărirea rețelei de parteneriate și asigurarea răspunsului aliat adecvat la provocările curente din mediul de securitate. Totodată, a adresat mulțumiri pentru deschiderea țării noastre de a se implica activ în procesul de reflecție strategică și a reiterat interesul ca acesta să conducă la un profil consolidat al Alianței pentru următorul deceniu, inclusiv prin actualizarea Conceptului Strategic. Secretarul General al NATO a subliniat relevanța, poziție împărtășită și de Președintele României, a continuării eforturilor aliate pentru asigurarea suportării echitabile a costurilor militare aliate (burden sharing), cu efect pozitiv asupra întăririi posturii aliate pe Flancul Estic, inclusiv la Marea Neagră. De asemenea, a fost de acord cu poziția Președintelui Klaus Iohannis privind necesitatea consolidării parteneriatului dintre NATO și Uniunea Europeană”, precizează Administrația Prezidențială.

În ceea ce privește problematica rezilienței, subiect tot mai important pe agenda aliată, Secretarul General al NATO a apreciat inițiativa României privind crearea unui Centru dedicat problematicii rezilienței.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.