Unic candidat la șefia Federației Române de Tenis de Masă
Preşedintele în exerciţiu, Cristinel Romanescu, este singurul candidat la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Tenis de Masă care vor avea loc în cadrul Adunării Generale Ordinare din 24 martie (ora 11:00).
„Candidez din nou la funcţia de preşedinte pentru că programele şi lucrurile implementate de-a lungul anilor au funcţionat şi funcţionează şi în prezent. Chiar acesta este şi sloganul meu, ‘Continuăm împreună’. Dacă anul trecut nu ar fi venit această pandemie, la Campionatele Europene de juniori şi cadeţi am fi avut un record de medalii de aur, argint şi bronz. Pentru că avem o generaţie extraordinar de valoroasă şi este important să o susţinem în continuare”, a declarat, joi, pentru Agerpres, Cristinel Romanescu.
Acesta a menţionat că dat fiind gradul ridicat de infectare cu noul coronavirus din Bucureşti, Adunarea Generală va fi mutată într-o altă localitate. O decizie în acest sens urmează a fi luată în zilele următoare.
În cadrul AG din 24 martie vor avea loc alegeri şi pentru un post de vicepreşedinte şi patru posturi de membru simplu în cadrul Consiliului Director. Astfel, singurul candidat la postul de vicepreşedinte este Nicolae Ochiană, iar pentru cele 4 posturi de membru simplu în CD s-au înscris Andrei Szemerjai, Bogdan Marinescu, Adrian Moldovan şi Constantin Nica.
Federaţia Română de Tenis de Masă are aproximativ 100 de membri afiliaţi.