Apel umanitar: Un îngeraș de doar trei luni, Damian Felder, are nevoie de sprijinul nostru. O simplă donație îi poate reda zâmbetul!
Boala și suferința, în general, vin pe neașteptate, ca niște hoți. Și, la fel ca tâlharii, lovesc adesea în sufletele cele mai firave, lipsite de capacitatea de a se apăra.
Tot așa a lovit boala și în viața lui Nicolas Damian Felder. Băiețelul s-a născut pe 14 decembrie, anul trecut, în plină pandemie și în doar câteva luni familia lui a observat că ceva nu e în regulă.
Până în urmă cu o lună și ceva, toate erau bune și frumoase, dar parcă ceva a început să nu îmi placă la dezvoltarea lui, nu era activ la fel ca primul copil când era bebeluș… În loc să înceapă să fie din ce în ce mai activ, să se miște mai mult, era totul exact invers. Pe zi ce trecea, parcă tot mai leneș și mai „moale” devenea, ne-a povestit Bianca Felder, mama copilașului.
După multe investigații a venit vestea pe care nicio mamă nu vrea s-o audă despre bebelușul ei: Damian are amiotrofie spinală de tip 1, o boală genetică ce îi atacă progresiv musculatura. Afecțiunea evoluează rapid în lipsa unui tratament intensiv și a unor aparate menite să îl țină în viață pe micuț.
Am pierdut, din păcate, mult timp prețios până să aflăm un diagnostic precis, iar boala aceasta nemiloasă acționează cu repeziciune, mai spune femeia împietrită de neputință. Știe că trebuie să facă tot ce e omenește posibil pentru a-și salva puiul, dar se vede în incapacitatea de a-i asigura toate cele necesare pentru a supraviețui.
Bianca are 27 de ani, este o mămică tânără cu încă un băiețel de 6 ani, iar pentru a frâna efectele cumplitei boli are nevoie de 14197 euro, o sumă imensă pentru o familie tânără, aflată la început de drum în viață.
Între lacrimi și speranță, așa se desfășoară viața unui cuplu care își vede copilașul chinuit tot mai mult în fiecare zi. Trebuie să îi ajutăm și pe acești oameni să ușureze suferința suflețelului nevinovat, donând fiecare după cât poate astfel încât să strângem banii necesari achiziționării aparaturii care îl va păstra în viață pe Damian și a tratamentelor de care va avea nevoie de acum înainte.
Orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă” poate fi un nou început pentru Damian, un nou început pentru această familie tânără, un viitor mai bun, mai lipsit de durere și de teama de a-și lua adio de la unul dintre cele mai frumoase și prețioase daruri pe care le-au primit de la viață.
Donează și tu pentru Damian! Împreună îl putem salva!
Donații se pot face:
Denumire entitate: Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala: 31015982
Cont (IBAN) bancar:
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont Euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001
CONT USD: RO68BTRUSDCRT00W8287001
COD SWIFT: BTRLRO22
COD BIC: BTRL
REVOLUT: 0752.753.540
Banca Transilvania Botosani
Vă rugăm să specificați pentru transfer la detalii plată/mențiune -DAMIAN FELDER