Vreau să fiu mare!

David, un puști de 7 ani din Iași, vine zilnic la sala de box, alături de alți 10 băieți și o de fată și sunt pregătiți de Nicolae Chipirog, antrenorul emerit din mâinile căruia au ieșit campioni mondiali și europeni.

De 25 de ani, Nicolae Chipirog scoate campioni la box pe bandă rulantă. Prin mâinile fostului pugilist au trecut printre alții și campionul mondial, Mihai Nistor, Andrei Arădoaie, de două ori campion european la tineret și fratele acestuia, Eronim, care acum boxează la Miami la profesioniști.

La 65 de ani, antrenorul îi pregătește cu aceeași pasiune pe micii boxeri. La sala sa dintr-un cartier al Iașului vin de două ori pe zi să îi pregătească, 12 copii dintre care cel mai mic, David, are doar 7 ani.

„Fac box de o jumătate de an, vreau să devin un mare boxer. Până acum am câștigat și două meciuri” – David Tănase, pugilist.

Micul David are și un model în box!

„Vreau să ajung ca Mike Tyson” – David Tănase, pugilist. 

Antrenorul Chipirog recunoaște că în primă fază nu a vrut să îl primească pe micuț din cauza vârstei.

„L-a adus tatăl lui și nu am vrut să îl țin, am zis că nu fac grădiniță aici. Are aproape o jumătate de an de când vine la mine. Acum îmi este drag de el. E ascultător și cred că va fi un boxer bun” –  Nicolae Chipirog, antrenor emerit de box.

Daria este singura fată de la sală

 Daria, singura fată din grupă, are are șase luni de când a învățat să boxeze.

„Fratele meu vine de câțiva ani la box și am zis să încerc și eu. Este o experiență nouă și pe parcurs mi-a plăcut. Băieții se comportă frumos cu mine, țin cont că sunt fată, dar nu mă exclud” – Daria Draghin, pugilistă.

Unii dintre copiii pe care Nicolae Chipirog îi antrenează ajung să piardă șirul medaliilor pe care le-au câștigat. Este și cazul lui Alexandru Boboc, de trei ori campion național la cadeți.

„Nu mai știu câte medalii am câștigat de când m-am apucat de box, am foarte multe, le păstrez acasă în vitrină” – Alexandru Boboc, de trei ori campion național la box la 54 kg, la cadeți. 

Antrenorul le este tinerilor boxeri ca un al doilea tată, iar aceștia au doar cuvinte de laudă la adresa lui. Chipirog are și o regulă pe care nimeni nu o încalcă! Școala nu se neglijează!

“Cum ajungem la sală ne întreabă ce am făcut la școală, ce note am luat” – Alexandru Boboc, de trei ori campion național la box la 54 kg, la cadeți.

„Pe mine maestrul m-a învățat să fiu responsabil. Și sunt!” – David Tănase, pugilist.

De 25 de ani este la același club

Nicolae Chipirog are 65 de ani și antrenează de 25 la clubul Nicolina din Iași.

„Aici am început boxul, aici am antrenat și aici voi rămâne” – Nicolae Chipirog, antrenor emerit de box.

 La rândul său, Chipirog a fost pregătit de Nicolae Florescu, cel care l-a descoperit pe Nicolae Linca, pugilistul care a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Melbourne, în 1956, de altfel, singurul campion olimpic la box pe care l-a avut România.

În sala lui Nicolae Chipirog boxul și cartea merg mână în mână. Aceasta este regula pe care antrenorul le-a impus-o elevilor săi!

„Sportul fără carte nu merge! Nu este zi în care să nu îi întreb ce au făcut la școală. Nu de puține ori am fost personal la școală să văd cum se descurcă. Acum, majoritatea fac cursurile online, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să învețe. Dacă nu învață, nu au ce căuta la antrenamente” – Nicolae Chipirog, antrenor emerit de box.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.