Premierul Citu merge pana la capat in privinta desfiintarii SIIJ: „La Senat vom adopta o forma apropiata celei aprobata in Guvern!”
Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat vineri, la finalul şedinţei de guvern, că îşi doreşte în continuare ca proiectul privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie să fie adoptat de către Parlament într-o formă apropiată celei aprobate de Guvern şi că se va încerca o modificare în acest sens, în timpul dezbaterilor din Senat.
Florin Cîţu a vorbit vineri despre desfiinţarea SIIJ, după ce joi Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil proiectului, adoptând mai multe amendamente, printre care şi unul al deputatului minorităţilor naţionale Ionel Stancu, care prevede că magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM.
„Eu am spus de fiecare dată că îmi doresc ca proiectul de lege să iasă din Parlamentul României cât mai aproape de forma pe care am adoptat-o în Guvern. În continuare discut cu colegii mei, proiectul merge la Senat şi vom încerca şi acolo să avem o modificare care să îl aducă cât mai aproape de forma pe care am aprobat-o în şedinţa de Guvern.
Rămân la opinia că aceea este forma cea mai bună pentru România astăzi”, a arătat premierul, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria.