Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, vizită oficială de două zile în China
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov începe luni o vizită oficială de două zile în China, într-un moment de deteriorare sensibilă a relaţiilor Rusiei cu SUA, după o afirmaţie directă a preşedintelui american Joe Biden, care a determinat Moscova să-şi recheme ambasadorul pentru consultări, relatează EFE.
Conform programului vizitei, Serghei Lavrov are programată marţi o întrevedere cu omologul său chinez Wang Yi la Guilin, oraş în sudul Chinei, în timp ce o serie de experţi chinezi, citaţi de presa locală, se aşteaptă la o conjugare a strategiilor ruso-chineze în contextul tensiunilor în creştere cu SUA.
„China caută să-şi întărească relaţiile cu Rusia pentru a răspunde în comun la urcuşurile şi coborâşurile politicii americane. Beijingul vrea să trimită un mesaj că o abordare dură din partea Washingtonului nu va funcţiona”, a declarat Wu Xinbo, de la Universitatea Fudan, pentru publicaţia South China Morning Post.
Într-un interviu comun pentru diverse media chineze înainte de sosirea sa la Guilin luni, Lavrov a declarat că Beijingul şi Moscova caută o ordine internaţională „echitabilă şi democratică care să fie guvernată de interacţiunile dintre ţări„.
„Iar modelul de interacţiune dintre Rusia şi China este liber de orice fel de constrângeri ideologice, nu este legat de oportunism şi nu este îndreptat împotriva niciunei ţări”, a spus Lavrov.