Ministrul Stelian Ion, implicare totală: „Proiectele celor trei legi ale justiției vor fi definitivate și transmise Comisiei de la Veneția pentru aviz!”
Ministrul Justiției, Stelian Ion, a discutat, marți, cu experţii Comisiei Europene despre stadiul proiectului de lege pentru desfiinţarea SIIJ, procesul de modificare a legilor justiţiei, noua Strategie Naţională Anticorupţie şi activitatea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).
În urma discuțiilor avute în cadul Mecanismului European privind Statul de Drept, reprezentanții C.E. au subliniat că există premise pentru încheierea MCV.
”Apreciem cooperarea cu instituţiile din România în contextul noului Mecanism privind Statul de Drept şi contăm pe sprijinul dumneavoastră în consolidarea acestuia la nivelul Uniunii Europene. În funcţie de progresele înregistrate în perioada următoare, există premisele ca România să fie evaluată doar în cadrul Mecanismului privind Statul de Drept, iar monitorizarea în context MCV să se finalizeze”, au declarat reprezentanţii Comisiei Europene, conform unui comunicat al MJ.
Stelian Ion a anunțat că proiectele celor trei legi ale justiției vor fi definitivate și transmise Comisiei de la Veneția pentru aviz. Acestea vor fi adoptate de către Guvern până la finalul lunii aprilie, aşa cum este prevăzut în Memorandumul cu tema ”Demersuri prioritare necesare pentru finalizarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) – legislaţia în domeniul justiţiei”.
În cadrul discuţiilor, ministrul Justiției a dat detalii despre stadiul dezbaterilor parlamentare privind proiectul de lege pentru desfiinţarea SIIJ.
”Pentru noi, este foarte important procesul de consultare privind legile justiţiei. Am primit propuneri din partea magistraţilor, care vor fi incluse în proiectele actelor normative. De asemenea, vom solicita şi avizul Comisiei de la Veneţia şi al GRECO. În acelaşi timp, ne aşteptăm şi la o dezbatere amplă în Parlament, iar avizele forurilor europene vor avea rolul de a valida întregul concept al celor trei legi”, a declarat Ion.