Premierul Cîțu îi somează pe prefecți: „Luați măsuri ferme. Vrem să evităm carantina, pentru a nu afecta şi mai mult activităţile economice!”
Prim-ministrul Florin Cîţu a cerut prefecţilor, luni, într-o videoconferinţă, să ia toate măsurile necesare pentru a impune „respectarea strictă” a regulilor aflate în vigoare, subliniind că, dacă acest lucru se întâmplă, nu ar fi necesare alte restricţii pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2.
„Vedem în 30 de judeţe şi în Bucureşti o creştere continuă a incidenţei şi, zilnic, avem noi localităţi în zona roşie, pentru că o minoritate preferă să nu respecte regulile. Ne vom asigura că tot mai mulţi se vor conforma, astfel încât majoritatea cetăţenilor care respectă regulile să nu fie afectaţi de comportamentul celorlalţi”, a scris Cîţu, pe Facebook.
Florin Cîțu a precizat că, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o, tot luni, cu reprezentanţii autorităţilor locale din Bucureşti, au fost analizate soluţii pentru ca regulile de prevenire a răspândirii virusului să fie respectate pe stradă, în mijloacele de transport, în centre comerciale, la terase şi restaurante, în şcoli, în instituţiile publice şi la locul de muncă.
„Am constatat în ultima vreme o relaxare nepermisă dacă vrem să ţinem sub control pandemia. Datoria noastră este să ne asigurăm că măsurile sunt respectate în toate cazurile, întrucât şi-au dovedit eficienţa. Vrem să evităm carantina, pentru a nu afecta şi mai mult activităţile economice”, a transmis prim-ministrul.
Potrivit acestuia, este „clar” nevoie de o implicare mai mare a autorităţilor în informarea populaţiei cu privire la campania de vaccinare anti-COVID şi la măsurile luate.
„Să ţinem însă cont că ne confruntăm cu un val nou al pandemiei, cu tulpini mai uşor transmisibile ale coronavirusului. Avem nevoie să rezistăm în următoarele săptămâni, pentru că în lunile aprilie şi mai România va primi alte câteva milioane de doze de vaccin anti-COVID, după care vom putea frâna evoluţia îmbolnăvirilor prin continuarea în forţă a campaniei de vaccinare”, a completat Cîţu.