Putin se va vaccina împotriva COVID-19. Kremlinul nu dezvăluie numele serului!

Kremlinul a comunicat marţi că a decis să nu dezvăluie cu care dintre serurile anti-COVID-19 de fabricaţie rusească va fi vaccinat preşedintele Vladimir Putin în cursul zilei, transmite Reuters.

„În mod deliberat nu spunem ce vaccin va primi preşedintele, remarcând că toate cele trei vaccinuri ruseşti sunt absolut de încredere şi eficiente”, le-a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterilor.

El a mai spus că Putin, care şi-a anunţat luni intenţia de a se imuniza, va fi vaccinat probabil în cursul serii şi va primi unul din cele trei seruri de fabricaţie rusească.

Peskov a subliniat că preşedintele a făcut deja foarte multe pentru a promova vaccinurile ruseşti, dintre care cel mai cunoscut este Sputnik V.

Moscova a mai acordat autorizare de urgenţă altor două vaccinuri de producţie internă, EpiVacCorona şi CoviVac.

Preşedintelui Putin nu agreează ideea de a fi vaccinat în faţa camerelor de luat vederi, a mai indicat purtătorul său de cuvânt.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.