Dică vede România favorită în partida cu Macedonia de Nord

Antrenorul secund al echipei naţionale de fotbal, Nicolae Dică, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă online, că deşi Macedonia de Nord este calificată la EURO 2020, în meciul direct de joi seara, din preliminariile CM 2022, România este favorită la victorie.

„Nu cred că Macedonia de Nord este favorită. Într-adevăr, ei sunt calificaţi la EURO 2020. Dar eu nu privesc aşa acest meci. Eu spun că noi suntem favoriţi pentru că jucăm acasă. Trebuie să mergem cu gândul ăsta, că suntem echipa mai bună şi putem să câştigăm acest joc. Eu mi-aş dori să luăm maximum de puncte în următoarele trei partide, dar dacă ne gândim la adversarii pe care îi avem 7 puncte ne-ar fi la îndemână. Însă e important ca noi să gândim că putem lua maximum de puncte din aceste trei meciuri. Pentru că noi vrem să câştigăm cu orice adversar întâlnim. De când am venit, ne-am propus să avem o posesie bună, să ne creăm multe ocazii, să marcăm multe goluri şi să câştigăm. Acestea sunt obiectivele noastre. Să fim o echipă agresivă, să facem presing sus indiferent de adversar. Dar pentru asta avem şi noi nevoie de timp”, a spus secundul.

El a subliniat că principalul pericol pentru echipa naţională îl reprezintă Goran Pandev: „Pandev este jucătorul cel mai important al Macedoniei. El este un jucător care poate face diferenţa în ultimii 30 de metri, să marcheze, să dea pasă de gol sau să elimine 1-2 jucători din joc”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.