Europarlamentarul Maria Grapini a recomandat mai multe măsuri pentru îmbunătățirea ajutorului umanitar al UE pentru educație, acordat copiilor în nevoie!
În calitate de Raportor principal al Raportului Special „Ajutorul umanitar acordat de UE pentru educație vine în sprijinul copiilor în nevoie”, europarlamentarul umanist, Maria Grapini a pus întrebări și a recomandat Comisiei Europene și Curții de Conturi Europene mai multe măsuri pentru îmbunătățirea ajutorului umanitar al UE pentru educație, acordat copiilor în nevoie.
În cadrul dezbaterilor, eurodeputatul Grapini a punctat pe marginea nevoii de cheltuire eficientă a banilor europeni.
Potrivit Mariei Grapini, acest Raport Special este esențial nu numai în privința creșterii ajutorului umanitar al UE pentru educație, dar și pentru rezolvarea problemei stringente a inegalităților și deficiențelor existente cu privire la egalitatea de gen și drepturile femeilor, prin includerea proporției de gen ca unul dintre indicatorii speciali ai proiectului. De asemenea, europarlamentarul a menționat faptul că termenele privind durata și implementarea acestor importante rapoarte sunt prea scurte și, ca atare, a solicitat Comisiei Europene prelungirea acestora.
“Nu este suficient ca aceste rapoarte să funcționeze doar cât timp sunt la stadiul de proiect și este important să fie implementate să funcționeze eficient, ulterior. În context, aș întreba Comisia Europeană în ce mod intenționează să identifice eforturile sistematice de promovare și integrare a orientărilor și metodelor ce vizează consolidarea capacității de răspuns. Mai mult, în ceea ce privește ajutorul pentru dezvoltare, aș dori să știu dacă, recunoscând valoarea flexibilității ajutorului umanitar, Comisia Europeană va elabora și strategii eficiente de ieșire din asistență pentru programe mai durabile. Pentru că nu ne ajută să facem aceste programe pentru o perioadă de doar 10-12 luni, chiar dacă decidem să mărim perioada. Mai mult, cred că CE trebuie să ne asigure și să ne spună ce măsuri concrete intenționează să adopte pentru a realiza o analiză coerentă și suficientă a costurilor pentru a spori eficiența proiectelor”, a precizat europarlamentarul Grapini.
În context, Maria Grapini i-a făcut o recomandare membrului Curții de Conturi Europene, Hannu Takkula, și anume, ca instituția din care face parte, Curtea Europeană de Conturi, să continue să recomande, în toate analizele viitoare, o analiză a eficienței costurilor. Pentru că, a adăugat eurodeputatul român, deși se cheltuiesc mulți bani, există dubii în privința eficienței anumitor proiecte.
De altfel, în răspunsul său, Hannu Takula, a recunoscut că, în ciuda faptului „că se face mult”, este de acord cu europarlamentarul Grapini în ceea ce privește eficiența costurilor.
“Trebuie să punem un accent mai puternic pe acest aspect important și, mai ales când vorbim de fonduri europene, trebuie să fim mult mai atenți în privința cheltuirii eficiente a fondurilor europene”, a adăugat Takkula.