Premierul Cîțu avertizează autoritățile locale: „Măsurile de protecție sanitară trebuie aplicate ferm!”

Premierul Florin Cîţu le-a cerut, miercuri, reprezentanţilor autorităţilor locale să se implice în continuare în aplicarea fermă a actualelor măsuri de protecţie sanitară, subliniind că respectarea strictă a actualelor reguli, în paralel cu derularea procesului de vaccinare, ar fi suficiente pentru evitarea altor măsuri restrictive sau a carantinării zonale.

„Am continuat ieri discuţiile cu reprezentanţii autorităţilor locale – primari ai municipiilor şi preşedinţi ai Consiliilor Judeţene. Suntem preocupaţi cu toţii să protejam sănătatea şi viaţa cetăţenilor, să menţinem economia deschisă. Sunt obiective comune, asumate responsabil şi determinat, indiferent de formaţiunile politice din care facem parte. Am făcut apel la reprezentanţii autorităţilor locale să se implice în continuare în aplicarea cu fermitate a actualelor măsuri de protecţie sanitară, în derularea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 şi în informarea corectă a oamenilor. Ar fi suficientă respectarea strictă a actualelor măsuri – purtarea măştii sanitare în spaţii publice, distanţarea, evitarea aglomeraţiei – în paralel cu procesul susţinut de vaccinare, pentru a nu fi necesare alte decizii restrictive sau carantinarea zonală pentru limitarea răspândirii virusului”, a scris Florin Cîţu, miercuri, pe Facebook.

Premierul Florin Cîțu adaugă faptul că în discuţiile cu primarii şi preşedinţii Consiliilor Judeţene au fost analizate soluţii pentru ca pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în magazine sau pieţe, în şcoli sau la locul de muncă, toţi cetăţenii să-şi protejeze sănătatea şi să nu îi pună în pericol pe cei din jur.

„Nu este permis ca o mână de oameni care încalcă normele sanitare şi legea să pună în pericol viaţa şi sănătatea majorităţii cetăţenilor. Reprezentanţii instituţiilor statului – poliţiştii, jandarmii – vor fi în mijlocul oamenilor şi vor face verificări pentru ca legea să fie respectată. Nu facem rabat, nu facem excepţii. Nimeni nu este mai presus de lege”, a punctat Cîţu.

Premierul Cîțu precizează că, în paralel, va fi crescută capacitatea de vaccinare, inclusiv în zonele mai greu accesibile.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.