Clotilde Armand merge până la capăt. Primarul Sectorului 1 dă în judecată ADP pentru recuperarea sporului de antenă!
Primarul Sectorului 1 din București, Clotilde Armand, anunță că primăria va recupera prejudiciul apărut după plata vreme de patru a ani a sporului de antenă către angajații ADP.
Clotilde Armand a făcut anunțul după ce a aflat că radiațiile care au justificat acordarea sporului nu există. Potrivit lui Clotilde Armand, angajații ADP Sector 1 au încasat, vreme de patru ani, spor de antenă pentru radiații inexistente.
„Pe scurt, dacă nivelul actual al radiațiilor nu pune în pericol sănătatea celor de la A.D.P. Sector 1, în 2016, era ca și inexistent. Dar în toți acești ani, sporul de antenă a fost cât se poate de real. Și ilegal. În 2016 aceste ”radiații” au fost măsurate de o firmă privată”, a explicat, pe Facebook, primarul Sectorului 1, conform Stiripesurse.
Ca urmare, Clotilde Armand anunță că Primăria Sectorului 1 va demara toate procedurile necesare în vederea recuperării prejudiciului. În paralel, se măsoară nivelul radiațiilor din mai multe direcții ale Primăriei Sectorului 1 și vor fi tăiate toate sporurile ilegale.
Clotilde Armand a scris marţi pe Facebook un mesaj pe care îi invita pe locuitorii sectorului 1 să urmărească online şedinţa Consiliului local, pe a cărei ordine de zi se afla din nou problema salubrizării, pentru a vedea cum votează consilierii PNL.
”Astăzi, de la ora 15.00, vom avea o nouă ședință de Consiliu Local. Pe ordinea de zi se regăsesc, din nou, proiectele de hotărâre privind exercitarea dreptului la control al Consiliului Local al Sectorului 1 în vederea determinării cheltuielilor necesare pentru prestarea serviciului public de salubrizare pe raza teritorială a Sectorului 1 de către operatorul Romprest SA. Nu uitați că sunt peste 117 milioane de lei plus penalități de recuperat de la această companie – prejudiciul față de comunitatea locală. Așa cum recomandă Curtea de Conturi a României, ANRSC și cam toate instituțiile în cauză ale Statului Român.
Reamintesc că la ședința de săptămâna trecută anumiți lideri PNL au venit la mine în cabinet înaintea ședinței să scot aceste proiete de pe ordinea de zi (sper să nu mai îndrăznească asta pentru că este infracțiune). N-am făcut-o iar domniile lor s-au transformat în timpul ședinței de Consiliu Local în cei mai aprigi avocați ai companiei de salubritate. Apoi, consilierii PNL au votat împreună cu PSD și aceste proiecte n-au trecut (evident, să nu uităm cine a făcut acest contract păgubos în anul 2008, pe o perioadă de 25 de ani).
Astfel, vă invit să urmăriți ședința de Consiliu Local al Sectorului 1 și modul în care consilierii aleși de Dvs. aleg să vă reprezinte.”, scrie Clotilde Armand.