Secretarul general al LPF, Justin Ștefan: Revenirea la 18 echipe în Liga I-cea mai bună soluție!

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat, marţi, într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu suporterii desfăşurată pe pagina oficială de Facebook a LPF, că revenirea la un moment dat a Ligii I la 18 echipe ar reprezenta cea mai bună soluţie.

„Noi am avut încă de anul trecut o discuţie cu partenerul media referitoare la restructurarea Ligii I. În cadrul LPF părerile au fost împărţite, spre exemplu Gino Iorgulescu a spus că un număr de echipe mai restrâns e mai bun. Dar din punctul meu de vedere, revenirea la un moment dat la un campionat de 18 echipe ar fi cea mai bună soluţie. Însă e clar că în momentul actual televiziunile nu-şi doresc lucrul ăsta. Ele consideră că această formulă este destul de competitivă şi ne permite să avem interes atât în play-off, cât şi în play-out. Eu sper ca în următoarele sezoane vom reuşi să facem tranziţia de la actuala formulă la cea cu 18 echipe”, a afirmat oficialul LPF.

„Cred că România are suprafaţa necesară pentru a avea 18 echipe în Liga I. Iar când ai 18 echipe bune, cu centre de copii şi juniori bune, şansele de revigorare a fotbalului românesc cresc. Aşa că eu voi continua să dialoghez cu televiziunile pentru a le convinge la un moment dat să facem trecerea de la 16 la 18 echipe. Dar e clar că nu discutăm despre asta decât peste câteva sezoane”, a adăugat Justin Ştefan.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.