Eurodeputatul Maria Grapini avertizează: ”România va fi monitorizată atent de UE. Am ajuns codașii Europei în privința asigurării medicamentelor pentru bolnavii de cancer!”
Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a tras, la Radio Timișoara, un nou semnal de alarmă privind situația gravă în care se găsesc bolnavii cronici de cancer. Eurodeputatul Grapini s-a declarat revoltată de declarațiile hilare ale managerului Institului Oncologic din București care a spus că nu este o mare problemă dacă tratamentul bolnavilor de cancer întârzie șapte-opt zile din cauza lipsei citostaticelor.
„Am spus foarte clar și răspicat, de mai multe ori, că statele membre au obligația de a asigura, la timp și în cantitatea necesară, toate medicamentele necesare tratamentelor bolnavilor cronici”, a precizat Maria Grapini, care i-a avertizat pe cei care conduc astăzi România că, în cadrul întâlnirii de săptămâna trecută, avută la PE, cu comisarul pentru Sănătate, Stella Kyriakides, s-a subliniat foarte clar faptul că statele membre, implicit România, vor fi monitorizate foarte atent în privința rezolvarea asigurării tratamentului și asistenței sanitare pentru bolnavii de cancer.
Europarlamentarul umanist a punctat, în context, că în condițiile în care România a ajuns, din nou, la coada Europei în privința asigurării medicamentelor pentru bolnavii de cancer, a trimis mai multe scrisori, în ultimii doi ani, factorilor competenți, pe tema lipsei medicamentelor, și în cazul altor tipuri de boli rare.
De asemenea, Maria Grapini a vorbit despre necesitatea ca Parlamentul să voteze o nouă lege a responsabilității funcționarului public.
“În momentul în care ești numit pe un post de conducere de pe care trebuie să faci politici publice ai, obligatoriu, și o anumită responsabilitate. Este inadmisibil ca, la toate nivelurile, fără a generaliza, să existe funcționari care își ignoră sarcinile de serviciu și, implicit, cetățenii, mai ales în aceste cazuri în care vorbim de vieți omenești. Mai mult, atitudinea managerului de la Institutul Oncologic trebuie să fie sancționată cu suspendarea imediată din funcție, iar ministrul Sănătății trebuia, din acel moment, din acea noapte în care s-a aflat de criză, să ia măsuri ferme pentru ca situația să revină, de urgență, la normal. Vă repet: UE atrage atenția statelor membre pentru că sănătatea este de competență națională. UE sprijină însă statele membre pentru a asigura tratamentul necesar bolnavilor cronici”, a conchis Maria Grapini.