Spania a ieșit, duminică, din starea de alertă. Majoritatea restricțiilor, ridicate!

Întreaga Spanie a ieşit duminică, oficial, din starea de alertă, o măsură care pune punct unor restricţii impuse în vederea încetinirii evoluţiei pandemiei de Covid-19.

În toată Spania sunt permise de duminică deplasările, cu toate că unele comunităţi autonome au anunţat că vor menţine restricţii de mobilitate pe timp de noapte, precum Valencia, Baleares, Canarias, Ţara Bascilor şi Navarra.

Starea de alertă a fost introdusă pe 25 octombrie, iar acum comunităţile autonome (CCAA) pot aproba propriile măsuri în contextul sanitar. Cele mai multe dintre ele au renunţat la carantina perimetrală şi la restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii, potrivit TVE.

Guvernul consideră că regiunile autonome au luat deciziile potrivite pentru a renunţa la restricţiile de mobilitate şi că este timpul de a privi spre viitor.

„Trebuie să fim prudenţi, dar trebuie să începem să ne gândim la firme, la locurile de muncă. Trebuie să începem şi facem asta prin ieşirea dintr-o lungă stare de alertă generalizată”, a declarat viceprim-ministrul Carmen Calvo, citat de The New York Times.

De cealaltă parte, liderul PP, Pablo Casado, l-a criticat pe Twitter pe prim-ministrul Pedro Sánchez pentru că a lăsat decizia pe seama comunităţilor autonome, „o iresponsabilitate ce trebuie să aibă grave consecinţe politice”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.