Ginerele activistului de mediu, Tiberiu Boșutar, și un pădurar de la Moldovița, reținuți pentru contrabandă cu țigări!

Șoc la Suceava. Surse credibile care vorbeau de legături dubioase între așa-ziși ong-iști de mediu și traficul de țigări din Suceava par a se confirma. Concret, între așa-ziși activiști de mediu și traficul de țigări? Concret, în urma cercetărilor efectuate de Poliția Câmpulung Moldovenesc – Secția 14 Poliție Rurală Vama, cu privire la o informație privind depozitarea unor colete cu țigari de contrabandă la o casa din comuna Moldovița, polițiștii au descins la adresa respectivă și au identificat și confiscat 32.238 pachete cu țigări (644.760 bucăți țigarete). S-a constatat că țigările au fost aduse la casa bătrânească de către ginerele proprietarilor, însă din informațiile obținute s-a constatat că acesta este doar depozitarul țigaretelor, pentru a nu crea suspiciuni cu privire la identitatea adevăraților proprietari, respectiv un activist de mediu (ginerele lui Tiberiu Boșutar) și un pădurar, ambii cu activități ilicite în sfera contrabandei cu țigări. Cei doi l-au convins pe un tânăr de 27 de ani să depoziteze țigările la domiciliul socrilor săi din precauție știind că sunt vizați de activitățile de cercetare penală în ceea ce privește infracțiuni de contrabandă, informează obiectivdesuceava.ro.

Astfel, luni 10 mai, cauza în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, a fost preluată de lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale.

Cu ocazia activităților de cercetare și investigare efectuate, s-a reușit identificarea și probarea activităților infracționale ale autorilor, care în data de 05.05.2021 au transportat și depozitat la locuința soților L. Maria și L.Gheorghe din comuna Moldovița, cantitatea de totală de 32.238 pachete cu țigarete, toate cu marcaj duty free, valoarea estimată a acestora fiind  de circa 400.000 lei.

Față de suspecți Oblesniuc Mihai de 28 ani (lucrător al Ocolului Silvic Moldovița) și Nistor Mihail-Valentin de 26 ani (ginerele lui Tiberiu Boșutar) ambii din Moldovița, s-a luat măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca în cursul zilei de marți, 11.05.2021, aceștia urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Cercetările sunt continuate de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul S.I.C.E – Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în vederea stabilirii întregii stări de fapt din jurul activităților infracționale, precum și în vederea tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

De asemenea, în cauză urmează a fi stabilit prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, în vederea dispunerii și aplicării măsurilor asiguratorii aferente.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.