Un mare juriu va stabili asupra unui proces care îi vizează pe Donald Trump și organizația sa
Un mare juriu a fost constituit pentru a stabili dacă dosarul procurorului de Manhattan legat de Donald Trump şi grupul său poate justifica un proces, au informat marţi mai multe media americane, notează AFP.
Solicitat de AFP, un purtător de cuvânt al procurorului Cyrus Vance a refuzat orice comentariu.
Potrivit cotidianului Washington Post, juraţii au fost selectaţi recent şi se vor întâlni trei zile pe săptămână timp de şase luni pentru a examina piesele dosarului.
În dreptul penal american, cazurile importante sunt adesea înaintate de acuzare unui mare juriu, constituit din persoane din societatea civilă, ca juraţii într-un proces obişnuit.
Marele juriu examinează, în secret, dosarul şi poate cere, de asemenea, documente suplimentare ori să audieze unul sau mai mulţi martori.
La finalul examinării, el determină, cu majoritate, dar nu neapărat în unanimitate, dacă există motive pentru punerea sub acuzare, preambulul unui proces.
Constituirea marelui juriu indică faptul că procurorul Vance consideră că are suficiente dovezi pentru a merge la proces.
Cyrus Vance anchetează din 2019 asupra unor posibile manipulări contabile ale Trump Organization, holdingul lui Donald Trump care gestionează toate interesele sale.
Procurorul din Manhattan caută în principal să stabilească dacă grupul a umflat în mod artificial valoarea activelor sale pentru a obţine împrumuturi mai mari şi, în acelaşi timp, le-a subevaluat în declaraţiile fiscale pentru a-şi reduce impozitele.