Liderii Coaliției dau lovitura de grație PSD: Sesiune extraordinară a Parlamentului, la vară, pentru desființarea Secției Speciale!

Preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, Iuliana Scântei (PNL), a anunţat că Parlamentul poate lucra într-o sesiune extraordinară, la vară, dacă va fi nevoie, strict pentru desfiinţarea Secţiei Speciale de anchetare a magistraţilor.

Parlamentul ar putea lucra într-o sesiune extraordinară, în vară, strict pentru desfiinţarea Secţiei Speciale de anchetare a magistraţilor, a precizat preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, Iuliana Scântei (PNL).

Senatorul liberal, Iuliana Scântei, a vorbit şi despre raportul MCV, potrivit căruia Comisia Europeană aşteaptă măsuri concrete de la România în domeniul justiţiei.

„Este un raport, fără să fim exagerat de optimişti, este un raport al progreselor realizate în aceste prime şase luni de guvernare şi de prezenţă a coaliţiei parlamentare în noul Parlament, după alegerile din decembrie. Comisia a punctat toate proiectele care s-au finalizat şi nu au fost criticate şi nu au generat alte recomandări, aşa cum s-a întâmplat în legislatura anterioară”, a declarat, la RFI, Iuliana Scântei.

Referitor la faptul că Legile justiţiei încă nu au fost corectate, iar desfiinţarea Secţiei Speciale s-a împotmolit în Senat, după ce a trecut de Camera Deputaţilor, Scântei a afirmat: „(…) Procesul de modificare, de distrugere, practic, a normelor care ofereau o funcţionare a unui stat de drept consolidat în România, pe durata guvernărilor PSD a fost şi acela unul de durată. PSD deţinea toată puterea şi a reuşit într-un an de zile, practic, să aducă în vigoare toate modificările toxice (…)”.

„Ceea ce a punctat CE de data aceasta a fost faptul că durata este legată de dialog. Noi nu mai facem acum nişte modificări de corectare legislativă doar în mod unilateral şi doar din perspectiva exclusiv a politicienilor. Atât ministrul justiţiei, cât şi în Parlament, au iniţiat consultări ample cu societatea civilă, dar mai ales cu reprezentanţii sistemului judiciar (…), lucru care nu s-a întâmplat în guvernările PSD. Vă amintesc cum s-a purtat acest dialog trunchiat în cadrul comisiei Iordache. Ne dorim să corectăm, acest lucru necesită timp, dar necesită şi dialog (…)”, a adăugat Scântei, citată de news.ro.

Iuliana Scântei a mai precizat că speră ca, până la sfârşitul anului, aşa cum coaliţia şi-a asumat prin programul de guvernare, să fie finalizate şi acest pachet pe legile justiţiei să treacă de votul final al Parlamentului.

Iuliana Scântei a afirmat, referitor la desfiinţarea Secţiei speciale, că Senatul şi-a asumat prin Comisia Juridică, prin parlamentarii coaliţiei, să remedieze forma adoptată de Camera Deputaţilor, pentru a o aduce la forma înaintată de Guvern, iar pentru acest lucru a fost nevoie de dialog şi de consultări.

Întrebată când estimează că va fi desfiinţată Secţia Specială, Scântei a declarat: „Până la sfârşitul acestei sesiuni, dacă şi Comisia de la Veneţia ne va putea transmite până la sfârşitul lunii iunie un aviz preliminar la solicitarea transmisă de ministrul Justiţiei”.

„Imediat ce vom primi această opinie a Comisiei de la Veneţia, care este programată de drept în sesiunea din prima parte a lunii iulie. Parlamentul poate lucra într-o sesiune extraordinară, strict pentru adoptarea acestei legi, nu există niciun impediment”, a punctat Scântei.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.