Volt România și-a ales primii co-președinți
Volt România, primul partid progresist paneuropean, a ales duminică, 30 mai, o nouă conducere a partidului, 5 membri ai Biroului Executiv Național, un trezorier, un secretar general și o comisie de arbitraj. Noua conducere Volt a fost aleasă prin vot intern în cadrul primei Adunări Generale a formațiunii nou intrate pe scena politică din România.
“După înregistrarea partidului, pe 19 februarie, anul acesta, ne-am bucurat de un număr mare de cereri de adeziune și de mulți colegi noi, dornici să se implice activ în acțiunile partidului. Prin urmare, am considerat necesar să conferim validitate noilor membri activi și să le oferim ocazia să activeze în cadrul partidului dintr-o poziție oficială. Suntem un partid care acționează după principiile democrației participative, minimal-ierarhice și dorim să oferim oportunitatea fiecărui membru să se exprime și să se implice activ în activitățile partidului. Așadar, am decis ca mandatul nostru să fie unul scurt, de 6 luni, urmând să organizăm alegeri interne din nou în toamnă pentru a oferi ocazia oricui face parte din partid, fie că este unul dintre membrii fondatori sau un nou venit, să se implice și să poată să-și pună în valoare abilitățile în cadrul organizației noastre”, declară Ștefan Florea, unul dintre co-fondatorii partidului și actual co-președinte al Volt România.
Ștefan Florea are 30 de ani, este născut în localitatea Mihail Kogălniceanu, Ialomița, de profesie inginer de software și activist în domeniul educației. A terminat Facultatea de Automatică și Calculatoare, în cadrul Universității Politehnice din București, și a urmat un Master în Managementul Ingineresc la Stevens Institute of Technology, New Jersey, SUA, în calitate de beneficiar al unei burse Fulbright.
Cristina Săracu, celălalt co-președinte proaspăt ales al Volt România, s-a născut la Medgidia, Constanța, într-o familie care i-a insuflat dragostea pentru carte și educație și a învățat-o valoarea muncii și a corectitudinii. Este de profesie inginer, dar cariera sa profesională i-a oferit șansa de a deveni un executiv cu experiență solidă comercială și de management. Este consultant de strategie de business dar, mai ales, este un om care iubește să crească oameni, insuflându-le valorile solide moștenite de acasă. Este o activistă în domeniul egalității de șanse, implicându-se permanent în activități de voluntariat în această zonă. A terminat un Executive MBA la Tiffin University, Ohio, USA, și unește estul cu vestul, locuind, în prezent, la Timișoara.
“Avem șansa de a porni și dezvolta în România o construcție politică proaspătă și coerentă, care să promoveze valorile europene de democrație, echitate și incluziune. Personal, în timpul mandatului pe care îl am în față, mi-am propus să contribui la obiectivele de structurare ale Volt România ca organizație politică profesionalizată, care funcționează după principiile unui partid politic pan european. Cred în puterea unei Echipe de a pune în mișcare energii, de a face lucrurile să se întâmple, de a aduce împreună opinii diverse cu bună-credință, de a construi în interesul comunității, astfel încât să ne prezentăm în fața votanților și simpatizanților noștri cu un partid care merită să fie luat în considerare ca opțiune viabilă și valoroasă la următoarele alegeri”, declară Cristina Săracu, co-președinte al Volt România.
Cei care doresc să-i cunoască pe noii co-președinți Volt România, precum și pe alți membri ai partidului, sunt așteptați vineri, 11 iunie, de la ora 19.00, la Green Hours (Calea Victoriei 120, București) la un Meet&Greet informal, o întâlnire de prezentare și de introducere a valorilor și membrilor partidului. Mai multe detalii despre eveniment pot fi accesate aici.
Volt Europa a luat naștere ca răspuns la tendințele antidemocratice, iliberale și populiste care amenință valorile comune europene și cărora facțiunile politice existente nu au reușit să le ofere răspunsuri și alternative credibile. În 2017 au fost puse bazele noii mișcări politice, iar astăzi, fără fonduri, nume mari sau susținere politică, Volt este deja o mișcare cu mii de membri activi și simpatizanți în aproape fiecare colț al Europei. Volt a participat deja la câteva runde de alegeri în celelalte țări europene, accederea în Parlamentul European în 2019 fiind cel mai mare succes. Volt este deja înregistrat ca partid politic în alte 15 țări europene: Anglia, Austria, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia.
Valorile fundamentale ale Volt sunt libertatea, egalitatea de oportunități și demnitatea, statul de drept, transparența și incluziunea. Practica sa politică este structurată de principiile democrației participative, implementată printr-o structură minimal-ierarhică și facilitată de platforme de comunicare și colaborare paneuropene. Tuturor membrilor li se garantează posibilitatea de a contribui semnificativ la luarea deciziilor indiferent de statut sau identitate. Viziunea noului partid politic este reflectată de cei șase piloni ai programului său politic:
- Statul inteligent
- Renașterea economică
- Echitatea socială
- Echilibrul global
- Cetățenia activă
- Reforma UE
Volt Europa, deopotrivă cu Volt România, îndeamnă cetățenii României să se ridice și să se implice în construirea partidului politic al viitorului: primul partid progresist paneuropean.
Informații suplimentare despre Volt:
www.facebook.com/VoltRomania
www.instagram.com/volteuropa