Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, avertizează în privința celui de-al patrulea val al pandemiei
Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii, a declarat că România trebuie să se pregătească pentru valul patru al pandemiei COVID-19, motiv pentru care susţine că românii trebuie să fie mai „flexibili”.
Ministrul Sănătății a vorbit despre posibilitatea apariţiei valului patru al pandemiei COVID-19. Ioana Mihăilă a precizat că lecțiile trecutului și numărul de persoane vaccinate ar putea ușura misiunea administrației.
„Lecțiile învățate ne arată că trebuie să mai fim flexibili, să nu mai ajungem la încărcătură din valurile precedente (…) acum avem persoane vaccinate (…) Spitalele își pot regla rapid numărul de paturi”, a declarat ministrul Mihăilă, joi, la TVR.
De asemenea, ministrul Sănătăţii a fost întrebat când se va ajunge la pragul de cinci milioane de persoane vaccinate în România.
„Probabil, în câteva săptămâni, a afirmat Ioana Mihăilă.
Cât despre tulpina indiană de COVID-19, ministrul Sănătăţii a dat de înţeles că nu schimbă perspectiva față de cum eram în urmă cu o săptămână sau două.
„Nu o schimbă față de cum era în urmă cu o săptămână sau două săptămâni. Tulpina indiană apăruse în urmă cu două luni la noi în țară. E bine că numărul se menține redus și că, cel puțin din datele raportate de INSP încă nu există transmitere comunitară, sau, cel puțin, transmitere comunitară semnificativă pentru tulpina indiană”, a spus Mihăilă, conform sursei citate.
De asemenea, ministrul Sănătăţii a anunţat că elevii vor purta mască în interiorul școlii și pe parcursul anului școlar viitor. E vorba în special de cei care nu sunt vaccinați.
„Vom susține ca la interior copiii să rămână cu mască, cel puțin cei care nu sunt vaccinați. (…) Trebuie judecat și în funcție de incidență, se poate discuta și o măsură de relaxare în interior. Totuși, lecția din Marea Britanie ne învață că, atunci când a fost o relaxare, a crescut numărul cazurilor”, a declarat Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, joi, la TVR.