Premierul Cîțu, mesaj tranșant către prefecți în contextul inundațiilor: „Nimeni nu-și ia liber, nimeni nu pleacă în concediu, în aceste zile!”
Premierul Florin Cîțu a convocat de urgență prefecții după inundațiile care au făcut prăpăd în țară. Autoritățile rămân în alertă maximă până duminică seară, pentru că precipitațiile pot ajunge în unele zone la 80 de litri pe metru pătrat. Premierul le-a cerut prefecților să nu-și ia liber și să fie vigilenți.
„Situația de la Vrancea încă este în desfășurare, avem acei 12 muncitori care au rămas izolați și acolo situația este în curs de rezolvare. Aș vrea să mă adresez domnilor prefecți, este o situație dificilă, toată lumea trebuie să fie pregătită, nu știm ce se va întâmplă, să fim precauți pentru cele mai dificile situații și toată lumea rămâne în contact, nimeni nu-și ia liber, nimeni nu pleacă în concediu zilele acestea, suntem toți pregătiți să intervenim în orice moment. În momentul în care dăm un cod roșu sau galben să ne pregătim să nu ajungem în situațiile de ieri în care oamenii au fost surpinși de creșterea bruscă a nivelului apei”, a declarat premierul Cîțu.