Ludovic Orban îi dă replica lui Florin Cîțu: „Cred că în puţine perioade PNL a fost mai democratic decât în perioada în care am condus eu partidul!”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, cu privire la afirmaţia premierului Florin Cîţu referitoare la faptul că în PNL s-a ajuns la dictatură, că aceasta este o ”glumă” şi a subliniat că pentru el democraţia este fundamentală.

„E o glumă. Pentru mine democraţia este fundamentală, şi în societate, şi în partid. Cred că în puţine perioade PNL a fost mai democratic decât în perioada în care am condus eu partidul. Dovada cea mai bună este că se pot exprima în felul acesta şi că nimeni nu păţeşte nimic. Deşi am fost sac de box pentru mulţi dintre colegii mei am mers mai departe şi am condus partidul mai departe”, a spus Orban, la sediul PNL.

Premierul Florin Cîţu, candidat la preşedinţia Partidului Naţional Liberal, a afirmat, luni, că în PNL s-a ajuns „să îţi fie teamă să ai o opţiune”, iar aceasta este „dictatură”

El a făcut aceste declaraţii la Conferinţa de alegeri de la Organizaţia PNL Sector 2, unde a susţinut-o pentru funcţia de preşedinte al filialei pe Monica Anisie.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.