Fostul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare, avertisment la adresa premierului Cîțu: „Deficit de 13 miliarde de lei pe partea de cheltuieli!”

0

Fostul ministru al Finanţelor, Alexandru Nazare, reclamă un deficit de 13 miliarde de lei pe partea de cheltuieli, bani care trebuie găsiţi până la finalul anului. „Indiferent de cat de optimist este scenariul economic, cresterea veniturilor nu egalează acest necesar de cheltuieli”, avertizează Nazare care consideră că „este imperativ să facem economii”. De asemenea, fostul ministru al Finanţelor îl avertizează voalat pe premierul Cîţu că „este o formă de respect faţă de primari să facem bine calculele”, înainte de a le promite bani pentru investiţii.

Fostul ministru al Finanţelor, Alexandru Nazare, reclamă un deficit de 13 miliarde de lei.

„In analiza executiei la luna mai, transmisa premierului, evidentiam un necesar de 13 miliarde lei pe partea de cheltuieli. Aceste cheltuieli trebuie obligatoriu acoperite pana la sfarsitul anului, din care cel mai mare cuantum vizează domeniul sănătatii.
Veniturile sunt in crestere cu 23% fata de aceeasi perioada a anului trecut, insa, indiferent de cat de optimist este scenariul economic, cresterea veniturilor nu egalează acest necesar de cheltuieli”, spune Alexandru Nazare, într-o postare pe Facebook.

Fostul ministrul al Finanţelor, demis de Cîţu, avertizează că „este imperativ sa facem economiii, iar eventuale alocari pentru proiecte noi pot determina o crestere a deficitului asumat”.

„Din suma vehiculata de 12 miliarde, care ar ramane neutilizata la luna iunie, trebuie tinut cont de faptul ca 7 miliarde lei sunt fonduri europene. Aceasta suma nu poate fi considerata sub nici o forma economisita, daca vrem sa ajungem la prognoza de absorbtie pentru 2021”, a mai transmis Alexandru Nazare.

Fostul ministru al Finanţelor îl avertizează pe premierul Cîţu că „este o formă de respect faţă de primari să facem bine calculele”, înainte de a le promite bani pentru investiţii.

„In acest sens, este evident si o forma de respect fata de primari sa facem bine calculele, inainte sa discutam despre o suma sau alta destinata programelor de investitii, de altfel atat de necesare.
Rectificarea bugetara se elaboreaza de catre Ministerul Finantelor pe baza analizei gradului de încasarea a veniturilor și a gradului de execuție a cheltuielilor pe primele 6 luni ale anului bugetar, precum și a propunerilor ordonatorilor principali de credite si a actelor normative în vigoare.
Aceasta se aproba in Guvern, insa principiile ei pot fi prezentate in forurile de decizie ale partidului, pentru ca modul in care rectificarea este intocmita poate antrena consecinte economice si politice importante, prin modificarea parametrilor angajati de Romania in relatie cu Comisia Europeana si partenerii internationali”, conchide Alexandru Nazare.

Premierul Florin Cîţu a dat asigurări, luni, în debutul Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România, că rectificările bugetare se vor realiza în cadrul Guvernului României, „nu la partid”, atâta vreme cât va deţine funcţia de prim-ministru.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.