Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunțurile așteptate înaintea repartizării computerizate 2021
Ministrul Educaţiei a vorbit marţi seară despre scandalul notelor de la Evaluare şi Bacalaureat şi a anunţat schimbări importante.
„Atât la Evaluarea Națională, cât și la Bacalaureat, au existat diferențe extrem de mari, în anumite cazuri, între notele obținute de către elevi după prima corectare și după cea de-a doua.
Cîmpeanu a explicat și în urmă cu câteva zile care consideră că au fost cauzele pentru care au existat diferențe semnificative între evaluările profesorilor.
Sorin Cîmpeanu, veste importantă după examenele naționale. Ce se va întâmpla cu profesorii care au corectat.
“Am fost zi de zi la fiecare probă și baremul, în comparație. Insist că subiectele au fost corect formulate, gradul de dificultate a fost unul corect, iar baremul a fost fragmentat atât de mult încât era foarte greu să greșești, mai ales la Evaluarea Națională.
Și totuși am avut diferențe mari, ceea ce înseamnă că subiectivismul este pronunțat, avem nevoie de o corectare obiectivă care să fie făcută de evaluatori care nu se cunosc între ei și să fie făcută de un soft care nu mai greșește la evaluări tip-grilă.
În aproape 6.000 de cazuri diferența a fost mai mare de un punct între nota obținută inițial și cea de după contestații. Am avut și diferențe foarte mari, am cerut acolo o re-evaluare, știu și profesorii care au corectat.
Fiecare profesor în parte care a greșit, este vorba de zeci de profesori, nu vor mai putea corecta după aceste diferențe flagrante între corectarea inițială și cea de după contestații.
Pot fi multe cauze, dar niciuna nu poate justifica niște diferențe atât de mari (n. red. de 3-4 puncte între evaluări). Cred că anii trecuți nu au fost miniștrii atât de curioși unde au fost situații cu diferențe foarte mari. Eu nu îmi pot explica diferențele foarte mari între prima, a doua, a treia și a patra evaluare, acelea nu mi le pot explica, cel puțin eu”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi24, adăugând că la Galaţi, unde s-a trecut nota 3 în loc de 8.40, a fost o greșeală administrativă de introducere a notei.
În ceea ce privește admiterea la liceu, opțiune prevăzută în proiectul „România Educată”, ministrul spune că este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple din septembrie 2022, chiar dacă noua lege a educației intră în vigoare la începutul anului viitor.
„Sunt ipoteze de lucru care vor intra în dezbatere. Un lucru clar este că această admitere la liceu, dacă va fi, va fi înainte de Evaluarea Națională. Un alt lucru clar este că va fi în aceeași zi și la aceeași oră pentru toate liceele care vor dori să organizeze concurs propriu de admitere. Mai departe, toată paleta ipotezelor rămâne deschisă”, a spus Cîmpeanu.