A renunțat la pian și tobe ca să câștige medalia olimpică la Tokyo!

Laura Ilie, tripla campioană europeană și fost lider mondial la tir, în proba de pușcă aer comprimat 10 metri, ar putea deveni prima sportivă din Team România care urcă pe podiumul de la Jocurile Olimpice. Pe 24 iulie, tânăra de 28 de ani va concura în deschiderea celei mai mari competiții sportive din lume. Puțini știu că înainte să se apuce de tir sportiv, Laura a luat lecții de teatru, pian și a cântat la tobe.  

Laura a fost a doua sportivă, calificată la Olimpiada de la Tokyo.

„Cum s-a dat drumul la calificări pentru Olimpiadă, am obținut-o din al doilea concurs. Sunt calificată de doi ani și jumătate” – Laura Ilie, triplă campioană europeană la tir în proba de pușcă aer comprimat 10 metri. 

La Tokyo, Laura va concura chiar în deschiderea Jocurilor Olimpice, pe 24 iulie.

„ Voi deschide competiția, la 8 dimineața, voi avea primul foc. La 6.30 voi fi în poligon. Va fi un moment dificil pentru că trebuie să găsesc o modalitate prin care să nu fiu deranjată, să pot să dorm cu dopuri în urechi, voi improviza atunci. Sper să fiu odihnită, liniștită și să am o zi fabuloasă” – Laura Ilie, triplă campioană europeană la tir, în proba de pușcă aer comprimat 10 metri..

Pușca și echipamentul Laurei cântăresc 15 kilograme

Înainte să se apuce de tir, dintr-o simplă întâmplare, Laura a practicat mai multe sporturi și a luat lecții de pian.

„În clasele gimnaziale am făcut teatru, mi-a plăcut foarte mult, ulterior am făcut pian, la Școala de Muzică. Acolo unde studiam, pianul era instrumentul secundar, iar cel principal erau tobele. Tobele nu m-au atras și nu îmi plăceau” – Laura Ilie, triplă campioană europeană la tir, în proba de pușcă aer comprimat 10 metri.

Laura știe că dacă va prinde o zi extraordinară, va fi pe podiumul olimpic!

„Bineînțeles că îmi doresc o medalie! Vreau să am o zi fabuloasă și voi face tot ce îmi stă în putință pentru asta” – Laura Ilie, triplă campioană europeană la tir, în proba de pușcă aer comprimat 10 metri.

Ca să practici tir sportiv e nevoie de un psihic pe măsură dar și de forță. Deși minionă, Laura cară în fiecare zi 15 kilograme în plus. Atât cântăresc pușca și echipamentul sportivei!

„Greutatea ca greutatea, dar echipamentul este foarte rigid. Este suficient de rigid încât să stea și singur dacă eu ies din el și îl pun în această poziție. Sunt un fel de roboțel” – Laura Ilie, triplă campioană europeană la tir, în proba de pușcă aer comprimat 10 metri.

Nu uită cum a ratat calificarea la JO de la Rio

La 28 de ani, Laura Ilie e la un pas să-și împlinească visul pentru care muncește de la 17 ani, atunci când s-a apucat de acest sport: câștigarea unei medalii olimpice. Chiar dacă au trecut 5 ani, de la Olimpiada de la Rio, sportiva nu a uitat experiența neplăcută de atunci!

“A fost foarte dureros momentul , cred că de 6 sau de 7 ori am fost foarte aproape de calificare, ceea ce nu făcea decât să îmi lungească agonia și să îmi doresc și mai mult, dar nu s-a întâmplat. Niciun sportiv nu s-a calificat din concursuri, doar Alin Moldoveanu, campionul olimpic, a primit carte verde. Și el a fost sportivul care a reprezentat tirul românesc la acea ediție de Jocuri Olimpice. Durerea a fost foarte mare și atunci mi-am promis că nu se va mai întâmpla acest lucru, să rămân pe ultima sută de metri, să nu mă simt pregătită, să nu ajung la o ediție de jocuri încă de la început” – Laura Ilie, triplă campioană europeană la tir, în proba de pușcă aer comprimat 10 metri.

10.9 e focul maxim

În probele de tir sportiv, diferența este infimă! Se trag 60 de focuri de la 10 metri distanță, iar ținta pe care o caută sportivii este de mărimea unui vârf de ac. Asta nu este tot, pentru că acel vârf de ac mai are 9 subdiviziuni. În ultimii ani, regulile au devenit din ce în ce mai aspre la proba pe care o practică Laura.

„Când m-am apucat eu de tir, aveam 40 de focuri de tras, ele nu erau cum sunt acum. În momentul în care noi nimeream la 10 metri vârfulețul acela de ac, noi îl numeam ”decar”, era un 10. Nu conta cât de mult ciupește vârful acela de ac, conta doar că îl atinge și era considerat 10 și se dădea un punct. Dacă era un pic mai departe era 9.8 și tot așa, focurile scădeau. De câțiva ani lucrurile s-au complicat. Acel punct pe care noi îl nimeream la 10 metri și îl numeam decar, a fost împărțit în alte 9 subdiviziuni. Și de aici avem 10.1 10.2 până la 10.9 focul maxim, cel pe care toți visăm să îl tragem de cât mai multe ori în concurs”  – Laura Ilie, triplă campioană europeană la tir, în proba de pușcă aer comprimat 10 metri.

Are trei titluri europene în palmares

Laura Ilie este de trei ori campioană europeană, de două ori la individual (în 2019 și 2020) și o data cu echipa, în 2018. De asemenea, în 2018 a fost lider mondial în proba ei, iar în prezent ocupă poziția a treia.

Sportiva a începutul tirul sportiv la 17 ani dintr-o pură întâmplare.

„Am avut un mic incident la liceu, am luat o notă mică și așa am ajuns în polygon, pentru că prietena doamnei profesoare colabora cu un antrenor de tir sportiv. Am fost selecționată pentru că dintre toate fetele care am venit pentru respectiva preselecție, am fost cea mai bună.  Și primul meu antrenor a văzut la mine talentul cu care m-am născut” – Laura Ilie, triplă campioană europeană la tir, în proba de pușcă aer comprimat 10 metri.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.