Orban, reactie ferma dupa momentul penibil de la alegerile PNL Cluj: „PNL este mult mai mare decât cei care au fost prezentați pe scenă”
Ludovic Orban a avut o primă reacție, după ce Florin Cîțu l-a umilit în public de față cu toți colegii lor din PNL.
„PNL este mult mai mare decât cei care au fost prezentați pe scenă”, a declarat Ludovic Orban în urma scenei penibile a cărei protagonist a fost duminică seara, în timpul conferinței de alegeri a filialei Cluj-Napoca.
Florin Cîțu i-a chemat pe scenă pe toți susținătorii săi, lideri de filiale județene sau de sector, în total 35 de persoane. Printre cei aflați pe scenă s-au aflat și lideri județeni care până acum erau declarați susținători ai lui Ludovic Orban. În tot acest timp, șeful PNL rămăsese singur pe primul rând din sală și privea către colegii lui.
Imediat după evenimentul prezentat de Florin Cîțu a urmat la cuvânt președintele PNL, Ludovic Orban.
„Salut evenimentul de prezentare a echipei candidatului Florin Cîțu, eveniment care probabil se petrece la Cluj, aproape la jumătatea conferințelor județene. Toți sunt colegii mei, îi apreciez, am colaborat foarte bine cu ei, dar îi spun și lui Florin Cîțu și echipei domnului Cîțu că PNL este mult, mult, mult mai mare decât cei care au fost prezentați pe scenă, că PNL are capacitatea de a lua decizii pentru că la baza PNL au stat membri cu coloană vertebrală, membri de caracter, membri care au dus toate bătăliile importante, care au participat la toate victoriile PNL și care, până la urmă, sunt cei care vor decide viitorul PNL”, a spus Ludovic Orban.
Președintele liberalilor a anunțat că până la congresul din septembrie își va prezenta și el echipa și și-a exprimat speranța că după alegeri PNL va fi „și mai puternic decât este astăzi”.
„Ca președinte al PNL, am tratat filiala PNL Cluj pe măsura oamenilor de calitate care există aici și a rezultatelor din alegeri. Credeți-mă când vă spun că nu a existat solicitare de ajutor din partea lui Buda sau Emil Boc (cât am fost premier). Pe finalul guvernării trecute am inclus în PNRR a investiției de metrou. Domnul primar Emil Boc știe foarte bine! Am încercat să nu rămân dator”, a mai punctat Ludovic Orban.