OMS Europa cere statelor membre să crească numărul de teste gratuite în contextul răspândirii variantei Delta
Varianta Delta este acum majoritară în Europa, au confirmat vineri ramura regională a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi Centrul european pentru prevenirea şi controlul bolilor (ECDC), făcând apel în special la creşterea numărului testelor gratuite şi alte măsuri de control al cazurilor, relatează AFP.
OMS Europa şi ECDC le-au cerut împreună ţărilor europene „să-şi întărească eforturile” pentru a preveni cazurile de contagiere, în cadrul unui comunicat comun.
„OMS recomandă ca ţările să crească accesul la teste gratuite, dezvoltând secvenţierea, să stimuleze cazurile-contact să se plaseze în carantină şi cazurile confirmate să se izoleze, consolidând monitorizarea pentru a rupe lanţurile de transmisie şi a se asigura că persoanele asupra cărora planează cele mai mari riscuri sunt vaccinate”, a precizat organizaţia ONU.
Din cele circa 30 de ţări europene care au transmis date suficiente, varianta Delta este majoritară în 19 naţiuni. În aceste ţări, partea mediană a virusului iniţial detectată în India se apropie de 70%, potrivit datelor puse la dispoziţie de OMS.
Pandemia de COVID-19 a accelerat în această săptămână în lume (+9%), în special în Europa (+26%) şi în SUA, unde saltul depăşeşte 60%, sub efectul variantei Delta, potrivit unui bilanţ al AFP care se opreşte joi.
În Europa, saltul este continuu de circa o lună, potrivit autorităţilor sanitare.
Potrivit ultimelor proiecţii ale ECDC publicate vineri, numărul de cazuri noi ar urma să continue să crească şi să se dubleze în următoarele patru săptămâni.
ECDC, care monitorizează 30 de ţări, între care cele 27 ale Uniunii Europene, a ridicat deja de la „scăzut” la „moderat” nivelul său de îngrijorare privind situaţia răspândirii COVID-19 în Europa. Patru ţări (Spania, Portugalia, Malta şi Cipru) sunt încadrate la un grad de îngrijorare „ridicat”.