George Predescu, românul care a revoluționat gimnastica în Marea Britanie!

George Predescu a revenit în țară, după 26 de ani petrecuți în Anglia, pentru a schimba fața gimnasticii masculine românești la fel cum a făcut-o și în Marea Britanie, echipa lor câștigând bronzul olimpic în 2012.

26 de ani! Atât i-au luat lui George Predescu, unul dintre cei mai mari antrenori pe care gimnastica românească masculină îi are, să pună pe picioare sistemul în Marea Britanie.

“Eu am ajuns în Anglia după Europenele din 1994 , unde am avut rezultate foarte bune. Am fost tratat ca un antrenor foarte bun, adică m-au luat direct și i-am sfătuit în sistemele de copii, ce să schimbe și au fost foarte deschiși la schimbări. Am lucrat în club vreo 5 ani, am fost întrebat dacă vreau să fiu antrenorul lotului național de juniori, la Leeds, unde m-am mutat. Mi s-au dat 100.000 de lire, o sală, 3 zile lucram în sala de acolo, în rest aveam o treime din țară unde mergeam la cluburi și căutam talente. Am avut libertatea să fac ce vreau eu. În tot acest timp, au schimbat sistemele, de la sistemul centralizat pe care l-au avut, care nu prea dădea rezultate, au făcut un sistem pe centre regionale”- George Predescu, antrenor federal, coordonatorul gimnasticii masculine din România. 

După mai bine de un sfert de veac, anul trecut, antrenorul s-a reîntors acasă, la rugămintea Carmencitei Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică, care avea nevoie de ajutorul său.

„ Am avut rezultate mari în trecut, cred că încă mai trăim din istorie, poate că în acest moment istoria ne trage puțin în jos pentru că nu mai progresăm. “Tot timpul vorbim despre ce a fost, unde am fost, în loc să ne gândim la rece, ce trebuie să tăiem din rădăcină, ce trebuie să facem să intrăm din nou în lumea bună a gimnasticii. Prin venirea mea în țară, atât eu cât și federația, încercăm din răsputeri să o redresăm. Nu va fi un proces ușor, nu are cum să fie pentru că gimnastica nu este un sport pe care să îl redresezi într-un an”– George Predescu, antrenor federal, coordonatorul gimnasticii masculine din România.

L-a avut elev pe Paul Hall, antrenorul lotului național masculin

Predescu își amintește cum era gimnastica masculină în Marea Britanie atunci când el a ajuns acolo.

„În Anglia, gimnastica a progresat foarte mult în ultimii 26 de ani. Când am ajuns acolo, aveau poate două săli cu gropi de gimnastică, acum nu știu dacă există vreun club din cele 2000 de cluburi ale lor, să nu aibă gropi de gimnastică. Au progresat foarte mult”- George Predescu, antrenor federal, coordonatorul gimnasticii masculine din România. Românul povestește că datorită schimbării sistemului din gimnastica britanică la care a contribuit și el, englezii au ajuns să aibă în doar 8 ani rezultate extraordinare. „Copiii, care nu au fost amestecați cu seniorii, au urmat cu totul alt sistem, sunt cei care de fapt au schimbat gimnastica în Marea Britanie. Cei mari de atunci au ieșit pe locul 24 în lume la campionatul mondial, nu s-a calificat nici măcar un gimnast la Olimpiadă și după 8 ani, la Londra au fost pe locul 3 ca echipă”- George Predescu, antrenor federal, coordonatorul gimnasticii masculine din România.

În Anglia, Predescu a predat și cursuri antrenorilor de acolo, unde l-a avut elev pe Paul Hall, coordonatorul lotului național de gimnastică masculină.

După succesul Marii Britanii la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, un jurnalist britanic a scris o carte, iar în capitolul dedicat gimnasticii, numele antrenorului român apare de mai multe ori.

„Unul dintre capitole a fost despre gimnastică, unde l-au intervievat pe prietenul meu, Paul Hall care acum este head coach în Marea Britanie și el a spus că de la mine a învățat gimnastica”– George Predescu, antrenor federal, coordonatorul gimnasticii masculine din România.

Ioan Suciu și Marius Tobă, pe mâinile lui

În familia Predescu, gimnastica are ștate vechi. La fel ca George Predescu și soția a fost antrenoare de gimnastică masculină.

“În 1977 am terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea gimnastică și am fost repartizat la Buzău, la secția de gimnastică a liceului Hașdeu. Am stat 5 ani la Buzău, după s-a făcut Centrul de Gimnastică de la Reșița și am plecat acolo. Împreună cu soția am lucrat 12 la Clubul Sportiv de la Reșița”- George Predescu, antrenor federal, coordonatorul gimnasticii masculine din România.

Prin mâinile celor doi antrenori au trecut printre mulți alții și Alin Jivan, Marius Tobă și actualul vicepreședinte al Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.