Phenianul și Seulul restabilesc liniile de comunicațiile la un an de la suspendarea lor!
Phenianul şi Seulul au convenit să restabilească liniile de comunicaţie la un an de la suspendarea lor, a anunţat marţi preşedinţia sud-coreeană într-un comunicat, relatează AFP.
Coreea de Nord a întrerupt unilateral toate canalele oficiale de comunicare militară şi politică în iunie 2020, după ce a denunţat trimiterea de pliante cu propagandă anti-Phenian pe teritoriul său de către militanţi din Sud.
Această suspendare a survenit în contextul impasului discuţiilor inter-coreene, la doi ani după cele trei reuniuni la nivel înalt dintre liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, în 2018.
Dar spre surprinderea tuturor, cele două părţi, care sunt încă tehnic în război, au anunţat că toate canalele de comunicaţie au fost restabilite marţi dimineaţă.
”În conformitate cu acordul dintre cei doi lideri, Nordul şi Sudul au făcut demersul de a opera din nou toate liniile de comunicaţie inter-coreeană începând din 27 iulie, ora 10:00”, a precizat agenţia de presă nord-coreeană ACTC.