Gabriela Firea, revoltată. Senatorul PSD vrea sesiune extraordinară pe tema creşterii preţului la energie!

Gabriela Firea, prim-vicepreşedintele PSD, acuză coaliţia de guvernare, în frunte cu PNL, că se face vinovată de creşterea preţurilor la energia electrică, pe fondul liberalizării pieţei. Senatoarea social-democrată susţine că pot fi luate măsuri pentru a plafona din nou preţul la energie pentru a proteja consumatorii vulnerabili.

Gabriela Firea vrea sesiune extraordinară din cauza creşterii preţului la energie, pe motiv că „liberalizarea pieței de energie nu trebuie să se facă fără mecanisme de protecție pentru consumatorii vulnerabili”. De asemenea, senatorul PSD afirmă că liberalii au uitat „cum au abrogat în Parlament înghețarea prețului la energie electrică și au vândut oamenilor iluzia unor facturi mai mici”.

„Lovitură pentru bugetul majorității familiilor! Îmi pare rău să spun dar s-a dovedit că am avut dreptate când a spus că liberalizarea pieței de energie nu trebuie să se facă fără mecanisme de protecție pentru consumatorii vulnerabili. În urma liberalizării, tarifele nu au scăzut așa cum promitea guvernul, ci au explodat de-a dreptul. Peste 500.000 de români riscă să fie debranșați, pentru că nu-și pot plăti facturile.

De asemenea, evoluția explozivă din ultimul timp a tarifelor la energie, justifică din plin convocarea unei sesiuni extraordinare pentru a reglementa în regim de urgență măsurile de protecție pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv plafonarea din nou a prețului la energie”, a scris Gabriela Firea, pe Facebook.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.