Claudiu Năsui declară război birocratizării. Eficientizarea aparatului administrativ de stat, o prioritate pentru ministrul Economiei!
Ministrul Economiei Claudiu Năsui a declarat că modul în care au fost administrate companiile de stat este deficitar, dar totuşi sunt unele care au toate şansele să devină profitabile, dând exemplul Salrom (compania de exploatare a sării).
Năsui a explicat faptul că doar 4% din PIB vine din companiile de stat, dar spune că acest număr arată mai mult eficacitatea sectorului privat, care se poate dezvolta în continuare, una dintre priorităţi fiind debirocratizarea aparatului administrativ de stat.
„Noi am facut deja o asanare completa a consiliilor de administratie. Avem o problema foarte mare cu modul in care au fost administrate aceste companii de stat, care au fost pe pierdere, iar primul tel este sa le aducem pe linia de plutire. Unele companii au sanse sa devina profitabile. Una dintre ele este Salrom, care are potential, dar are probleme legate de o organigrama foarte stufoasa. Aceasta are acum o noua tinta, exploatarea grafitului.
Noi avem aproximativ 70 de companii in administrare. Prin Salrom vom face exploatarea de grafit si vom dezvolta o noua industrie, productia de baterii, de grafena etc. Deja are licenta pentru exploatarea, a doua masura a fost listarea la bursa, care va avea loc in aproximativ un an, un an si jumatate. Mai avem in portofoliu cateva companii care se preteaza la listare la bursa”,a spus Claudiu Năsui pentru ZF.ro.