Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan: „Nu am văzut şobolani şi şerpi pe aleile parcului, poate şi din cauza faptului că în multe locuri din parc este beznă complet!”

Deputatul USR PLUS, Emanuel Ungureanu, i-a transmis lui Nicuşor Dan că este beznă în Parcul Herăstrău care a ajuns să arate dezolant pentru că aleile sunt pline de gropi, iar iarba este uscată.

„Cât poate fi de scump să schimbi nişte becuri? Coşurile de gunoi şi foarte mulţi bănci sunt distruse. Aici sunt de vină oamenii necivilizaţi care tranzitează parcul, dar tu poţi monta camere de supraveghere video. Poţi dispune poliţiştilor locali să patruleze constant. Nu am văzut picior de poliţist şi am înconjurat complet lacul Herăstrău”, a scrie Emanuel Ungureanu, care i-a reproşat primarului general că este absent şi nu aude nemulţumirile bucureştenilor.

„Dragă Nicuşor Dan m-am plimbat ieri seară în Parcul Herăstrău. Locul acesta atât de iubit de bucureşteni arată la fel de rău ca în timpul mandatului catastrofal al doamnei Firea. Nu am văzut şobolani şi şerpi pe aleile parcului, poate şi din cauza faptului că în prea multe locuri din parc este beznă complet.

Tinerii care se plimbă la ore târzii îşi luminează paşii la lumina telefoanelor.

Aleile sunt praf şi pulbere, pline de gropi. Exact ca intrarea deplorabilă din parc de pe strada Elena Văcărescu. Iarba este uscată şi spaţiile care ar trebui să fie verzi arată dezolant.

Mă reîntorc la beznă. Cât poate fi de scump să schimbi nişte becuri? Coşurile de gunoi şi foarte mulţi bănci sunt distruse. Aici sunt de vină oamenii necivilizaţi care tranzitează parcul, dar tu poţi monta camere de supraveghere video. Poţi dispune poliţiştilor locali să patruleze constant. Nu am văzut picior de poliţist şi am înconjurat complet lacul Herăstrău. Sunt aproape 7 kilometri… Înţeleg că ar vrea Clotilde Armand să preia administrarea acestui parc. Încercaţi să comunicaţi, chiar dacă este de notorietate faptul că nu vă suportaţi deloc”, a precizat deputatul USR PLUS.

„Sunteţi demnitari, aleşi prin vot direct, sunteţi obligaţi să colaboraţi pentru comunitate. Constituţia vă obligă la colaborare loială. Bucureştiul nu arată mai bine sub conducerea voastră, dimpotrivă. Noi am promis că vom fi altfel. Voi sunteţi responsabili dacă Bucureştiul pică din nou pe mâna PSD. Nicuşor, te ştiam un om harnic, de teren. Mergi te rog seara în Parcul Herăstrău şi scrie pe facebook ce ai văzut şi mai ales ce vei rezolva urgent. Ştii, mulţi colegi din USR-PLUS mă vor afară din partid pentru că sunt critic cu unii colegi din executiv care nu performează la nivelul lui Cătălin Drulă.

Nicuşor, Clotilde, noi am promis că vom fi altfel. Şi eu am promis că voi fi de 10 ori mai exigent cu ai mei când vom ajunge la guvernare, şi cu mine. Normal, nu? Deja, plăcuţele suedeze sunt îndreptate spre noi”, a mai spus Emanuel Ungureanu.

 

 

Citește și
1 Comentariu
  1. Puiu spune

    Emanuel asta este un fel de Daniel Ghita dar mai javra.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.