Eurodeputatul Maria Grapini, revoltată: “Cine răspunde pentru că am pierdut patru miliarde de euro din PNRR? Singura soluție pentru România este schimbarea Guvernului!”
Europarlamentarul PPU (social-liberal), Maria Grapini, consideră că „singura soluție pentru România este schimbarea Guvernului”.
Potrivit Mariei Grapini, este mai mult decât evident pentru români că actualul Guvern a eșuat pe linie în contextul în care totul, de la administrarea sectoarelor Capitalei și a Bucureștiului, până la bâlbele și pașii greșiți ai guvernării, este un uriaș eșec.
„Ar fi bine ca USR PLUS să solicite schimbarea premierului și, până la urmă, schimbarea întregii echipe guvernamentale, pentru că dacă așteptăm remanierea până în octombrie, situația se va înrăutăți din ce în ce mai mult!”, a punctat eurodeputatul Grapini care a avertizat asupra faptului că, prin nedepunerea la termen a PNRR, România a pierdut aproape patru miliarde de euro.
Maria Grapini a mai spus că ar fi foarte bine ca actualul – dacă nu, măcar, viitorul Parlament -să adopte o lege clară prin aplicarea căreia să existe o responsabilitate, la nivel decizional, nu doar pentru ce s-a făcut rău, ci și pentru ceea ce nu s-a făcut.
“Cine răspunde pentru că noi, ca stat, am pierdut patru miliarde de euro din PNRR? Singura soluție este schimbarea acestui Guvern catastrofal pentru România!”, a conchis, revoltată, Maria Grapini.