Liderii USR PLUS îi arată „pisica” premierului Cîțu. Ministrul Cristian Ghinea condiţionează banii din PNRR de reforma din Justiţie!

Mai mulţi miniştri de la USR PLUS, între care Stelian Ion de la Justiţiei, Cristian Ghinea de la Investiţii şi Proiecte Europene şi Cătălin Drulă de la Transporturi, sunt pe lista scurtă a membrilor Guvernului pe care premierul Florin Cîţu i-ar vrea remaniaţi, conform unor surse politice. Şi în contextul tensiunilor din Coaliţie, USR PLUS încearcă să contracareze planurile premierului. Potrivit unor surse citate de G4Media.ro, ministrul Ghinea ar fi propus condiţionarea acordării fondurilor din PNRR de reforme în justiție.

Ministerul Justiţiei şi reformele din Justiţie sunt butoiul de pulbere al coaliţiei de guvernare. Potrivit unor surse politice, atât premierul, cât şi preşedintele Klaus Iohannis ar vrea înlăturarea lui Stelian Ion de la concerea Ministerului Justiţiei. Presa a scris chiar că premierul Cîțu i-ar fi cerut demisia lui Stelian Ion, dar acesta l-ar fi refuzat, profitând de faptul că şeful Executivului nu mai poate face remanieri fără consultarea cu partenerii din coaliţie. Pe de altă parte, Stelian Ion dă vina pe PNL-işti şi UDMR-işti, pe care îi acuză că îngreunează reforma în Justiţie referitoare la adoptarea noilor Coduri, desființarea Secției Speciale, repararea legilor justiției sau reformarea Inspecției.

Pentru a contracara atacurile lui Florin Cîţu, ministrul USR PLUS Cristian Ghinea vine o lovitură gravă pentru premierul PNL-ist. Plata tranșelor de bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare totală de 29,2 miliarde de euro, ar putea fi condiționată de realizarea unor reforme precise în justiție, potrivit surselor G4Media.ro.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, condus de Cristian Ghinea (USR PLUS), ar fi propus aceste condiţionalităţi în negocierile cu Comisia Europeană, dat fiind că PNRR funcționează în sine ca un program dedicat reformelor făcute de statele membre în diferite domenii.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.