Ionel Dancă pune „punctul pe i”: „Ludovic Orban este garanția că PNL va rămâne la palatul Victoria și după 25 septembrie!”

PNL ar putea ieși de la guvernare dacă Ludovic Orban nu va fi reales președinte al partidului. Anunțul vine de la deputatul Ionel Dancă, care spune că Orban este ”garanția” că PNL va rămâne la Palatul Victoria, în formula actuală a Coaliției, și după 25 septembrie.

„Sensul afirmațiilor mele este unul clar, noi spunem că, în contextul actual, președintele PNL este cel care trebuie să asigure coeziunea Coaliției si să facă toate demersurile pentue ca guvernarea să performeze, iar acest lucru nu-l poate face nimeni mai bine decât autorul programului politic care a adus PNL la guvernare, Ludovic Orban”, a declarat Dancă, în direct la Realitatea Plus.

Deputatul Ionel Dancă, fost șef al cancelariei în Guvernul Orban, a precizat că intenția taberei din care face parte este tocmai aceea de a rămâne la guvernare.

„Noi nu ne dorim in niciun moment să ieșim de la guvernare, oamenii și-au dat votul pentru PNL cu Ludovic Orban în frunte și acest vot trebuie respectat în sensul că PNL să rămână la guvernare și să ducă la bun sfârșit angajamentele la care ne-am angajat.

Dancă susține că, deocamdată, Guvernul Cîțu nu e la fel de performant precum a fost Cabinetul Orban.

„Există o percepție că guvernarea nu evoluează așa cum ar fi trebuit, mai ales prin comparație cu modul în care a activat guvernul Orban în 2020-2021, (….) iar comparația ne arată că ritmul guvernării a scăzut, pentru că suntem și într-o coaliție în care trebuie să ai abilitatea de a negocia, de a discuta pentru a duce la îndeplinire obiectivele,” a declarat Ionel Dancă, în direct la Realitatea Plus.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.