Ludovic Orban, mesaj tranșant către Florin Cîțu: „Când te înconjori de curăţători de scame pierzi legătura cu realitatea”

Ludovic Orban – președintele PNL spune că nu s-a îmbătat de aerul tare al înălţimilor, pentru că, atunci când te înconjori într-un cocon de curăţători de scame, care te laudă toată ziua de dimineaţă până seara, pierzi legătura cu realitatea.

„În ceea ce priveşte acţiunea mea din interiorul partidului, nu mă voi schimba. Sunt la o vârstă la care mi-e foarte greu să mă schimb. Sigur am făcut greşeli, dacă am făcut greşeli îmi cer scuze pentru ele, dar niciodată nu am făcut greşeli din rea intenţie, din răutate. Poate am făcut greşeli de evaluare în privinţa unor oameni, poate nu întotdeauna am luat decizia cea mai potrivită.

Nu am luat niciodată decizii singur, iar pentru mine a fost fundamental să nu mă îmbete aerul tare al înălţimilor şi întotdeauna am încercat să rămân cu picioarele pe pământ, la firul ierbii, pentru că, în momentul în care te înconjori într-un cocon de curăţători de scame care te laudă toată ziua de dimineaţă până seara, pierzi legătura cu realitatea.

Ca să ai legătura cu realitatea trebuie să fii permanent pregătit să primeşti orice fel de comunicare din partea oricărui cetăţean, oricărui coleg de partid, chiar acele comunicări care nu îţi sunt confortabile, care îţi sunt critice, ele pot să te facă să cântăreşti bine fiecare decizie”, a afirmat Ludovic Orban, miercuri, la Galaţi, acolo unde şi-a prezentat moţiunea de candidatură la preşedinţia Partidului Naţional Liberal.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.