Cioloș îl avertizează dur pe Cîțu: „Miniștrii USR-PLUS nu mai au ce să caute într-un Guvern unde părerea lor nu contează!”

Recent, cei de la USR-PLUS au condiționat adoptarea Programului ”Anghel Saligny” de adoptarea proiectului privind desființarea Secției Speciale.  

Dacian Cioloş amenință cu ieșirea de la Guvernare după gestul lui Florin Cîțu de a introduce pe ordinea de zi programul Anghel Saligny. „O să vedem ce decide premierul. Avem întâlniri și cu grupurile parlamentare. Nu știam că acest subiect o să fie pe ordinea de zi suplimentară. Din ce știu nu are unele avize. Dincolo de asta am avut o discuție și convenisem că nu intră pe ordinea de zi până nu avem o discuție pe Secția Specială. Așa se construiește încrederea, nu să ne punem în fața faptului împlinit. Eu vă spun ce am discutat noi. Noi rămânem calmi, dar fermi. Colegii noștri se vor retrage din Guvernare… E un subiect pe care noi l-am mai discutat!

Nu am luat o decizie formală, încă, în partid dar este clar că miniștrii USR-PLUS nu mai au ce să caute într-un Guvern unde părerea lor nu contează, nu sunt consultați”, a spus Dacian Cioloș la Digi24.

Premierul Florin Cîțu le-ar fi spus celor de la USR-PLUS că acest proiect va fi adoptat, indiferent de opoziția întâmpinată. Miniștrii USR-PLUS refuză să avizeze proiectul, iar premierul Florin Cîțu le-a cerut să dea un aviz pozitiv/negativ, dar să fie dat un aviz, în așa fel încât proiectul să fie adoptat și publicat în Monitorul Oficial.

Recent, cei de la USR-PLUS au condiționat adoptarea Programului ”Anghel Saligny” de adoptarea proiectului privind desființarea Secției Speciale.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.